Confidenţialitate

Alte 4.000 de amenzi contravenționale pentru nerespectarea stării de urgență

În ultimele de 24 de ore, polițiștii și jandarmii au depistat 4.244 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.383.614 lei.

Prin structurile abilitate ale Ministerului de Interne, până în prezent, au fost întocmite 502 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.053 de persoane. Alte 22.229 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Ministrul Afacerilor Interne a anunţat, miercuri, că sumele încasate din amenzile aplicate pentru nerespectarea ordonanţelor militare ar putea fi utilizate în sistemul de sănătate publică.

Potrivit acestuia, de la începutul stării de urgenţă au fost aplicate în România 290.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 570 de milioane de lei.

“Am discutat cu domnul prim-ministru şi vom găsi o formulă, un act normativ, ca toţi aceşti bani să fie folosiţi pentru nevoile persoanelor cu vulnerabilităţi şi pentru sistemul de sănătate publică. Adică, aceşti bani se încasează la autorităţile locale, nu le încasează Ministerul sau Guvernul, ca să ştie cei care ne ascultă, şi autorităţile locale trebuie să le reorienteze spre zona de sănătate publică (…) Tema că are cineva plan de amenzi este una falsă, banii vor rămâne la nivel local și vor fi folosiți pentru sănătatea cetățenilor de la nivel local”, a declarat Marcel Vela la Realitatea Plus.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Guvernul a majorat, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă nivelul amenzilor aplicate pe perioada stării de urgenţă atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice.

Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut de pe 3 aprilie, acestea fiind cuprinse între 2.000 de lei şi 20.000 de lei, faţă de valorile iniţiale, cuprinse între 100 şi 5.000 de lei.

În acelaşi timp, amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până la 3 aprilie, la 10.000 de lei, iar maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.

Actul normativ permit contravenientului să achite, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, o jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator.

Marcel Vela a lansat, miercuri, un apel către toţi românii să fie responsabili de 1 Mai la fel ca în perioada sărbătorilor de Paşte.

“Depinde de această perioadă dacă peste două săptămâni sau chiar peste o săptămână vor fi creşteri în cazuistica înregistrată, în statistica pe care noi o avem evidenţiată la nivelul fiecărei localităţi, fiecărui judeţ. În acest sens, un pic de efort dacă facem acum … Să spunem că ce semănăm acum, în acest week-end, vom culege în 15 mai. Vrem ca în 15 mai să nu se relaxeze multe măsuri, putem merge la grătar, chiar riscând o amendă. Dorim ca în 15 mai să gândim în altă filosofie, în altă situaţie, atunci mai rezistăm un pic, astfel încât, eu ştiu, din 15 mai să putem privi altfel şi perioada de vară, şi concediile, şi ieşitul în parc, şi mersul la pădure sau să facem activităţi sportive individuale. În consecinţă, nu depinde de mine ca ministru sau de Guvern, sau de domnul prim-ministru ca premier, sau de domnul preşedinte Klaus Iohannis dacă se întâmplă lucruri mai bune sau mai puţin bune în 15 mai, depinde de fiecare cetăţean”, a spus Vela.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“În această perioadă care urmează, [sărbătoarea de] 1 Mai, lumea e obisnuită să iasă la iarbă verde. Nu e bine să facă asta pentru că virusul nu ține cont de sărbători. În această situație, noi putem să luăm măsuri coercitive când nu se respectă regulile respective, în sensul că e în vigoare fiecare prevedere din toate ordonanțele militare, inclusiv cele care au restricții cu privire la mersul la iarbă verde, la grătar, în parcuri…”, a explicat Marcel Vela.

Ministrul de Interne a subliniat, de asemenea, că “virusul nu ţine cont de sărbători sau de felul în care noi putem să ne distrăm sau să ne simţim bine împreună cu cei din jurul nostru”, arătând că evoluţia epidemiei este determinată de comportamentul românilor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Ar putea veni o stare de alertă dupa 15 mai. Instituirea ei însemnă că am putea prelua parte din deciziile din ordonanțele militare printr-o decizie a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (…) Oarecum, este sub nivelul stării de urgență. Nu mai există ordonanțe militare, nu mai sunt restrânse anumite drepturi, dar vor fi în continusre gestionate tot pentru a proteja sănătatea publică toate deciziile, implementarea lor, respectarea lor, sancționarea încălcării unor reguli”, a mai spus ministrul de Interne.

Premierul a cerut populației să respecte, de 1 Mai, a distanțarea socială pentru a preveni o creştere a numărului de infectări cu noul coronavirus.

‘Oamenii, ca şi de Paşte, ca şi cu alte ocazii, duminici, zile libere, sunt convins că vor fi responsabili, că vor respecta regulile şi că, şi în cazul în care vor ieşi, vor ieşi astfel încât să nu existe un risc suplimentar de răspândire a virusului. Pot să vă spun, de exemplu, ştiţi că au fost foarte multe emoţii legate de sărbătoarea Paştelui, suntem deja la 10 zile, se vede că de Paşte totul a fost în regulă, nu există o creştere a numărului de infectări şi, în ciuda temerilor şi a avertismentelor lansate, până la urmă, cooperarea între Biserici şi autorităţi a dus la eliminarea aproape totală a oricărui risc epidemiologic. Şi de 1 Mai, oamenii, probabil, vor avea dorinţa de a ieşi mai mult, dar trebuie să respecte regulile care sunt stabilite’, a declarat Ludovic Orban, la Iaşi.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Șeful executivului a participat, joi, la plecarea unei echipe formate din 42 de medici şi asistenţi spre Republica Moldova, unde vor ajuta la tratarea persoanelor cu COVID-19.

La nivel național au fost raportate, joi, alte 262 de infecții cu noul coronavirus.

Numărul total al cazurilor a ajuns la 12.240.

La ATI, sunt internați 221 de pacienți.

Bilanțul deceselor epidemice a ajuns la 695.

4.017 persoane s-au vindecat.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 175.374 teste.

Potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.206 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus (1.247 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 269 în Germania, 71 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite și Suedia).

De la izbucnirea pandemiei, au murit 88 de cetățeni români aflați în străinătate (27 în Italia, 19 în Franța, 26 în Marea Britanie, 8 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA).

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați (9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia).