Confidenţialitate


Alina Gorghiu a iniţiat o petiţie pentru a cere demisia lui Aurel Bălăşoiu din Parlament. Deputatul, implicat într-un scandal sexual cu un minor | AUDIO


Alina Gorghiu a iniţiat o petiţie pentru a cere demisia lui Aurel Bălăşoiu din Parlament. Deputatul, implicat într-un scandal sexual cu un minor | AUDIO

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a iniţiat o petiţie prin care solicită demisia din Parlament a deputatului Aurel Bălăşoiu, în cazul căruia Parchetul Curții Supreme s-a sesizat din oficiu pentru act sexual cu un minor şi face cercetări, pentru viol, într-un alt dosar, deschis în urma unei sesizări.

Petiţia online a adunat, până acum aproape 400 de semnături.

„În fața unor acuzații atât de oribile, am inițiat o petiție. Cred că obligația mea și a altor altor colegi este să atragem atenția că în genul acesta de situație, la presiunea oamenilor, ar putea să facă un pat lateral să își dea demisia din Parlament, să dea explicații la în fața instituțiilor abilitate cu referire la acuzațiile care au fost făcute și pe urmă vedem ce mai e de făcut. Până atunci, cred că nu poți să stai în plenul Parlamentului cu un coleg acuzat de infracțiuni de sex cu un minor și să stai fără să faci nimic uitându-ne unii la alții și dând din umeri.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Președintele interimar al Senatului admite că petiția nu are efect juridic și spune că va fi nevoie de modificarea Constituției pentru ca,  în astfel de cazuri,  un parlamentar să-și poată pierde mandatul dacă alegatorii îi cer acest lucru:

„Juridic nu are niciun fel de valoare pentru că un parlamentar nu poate fi demis prin semnăturile cetățenilor așa cum a fost ales, din păcate. Când vom revizui Constituția cu siguranță va trebui să ne gândim la modalitatea în care un parlamentar poate fi schimbat tot cu voturile electoratului înainte de termen, pe motive justificate pentru că, dacă parchetul ar dispune începerea urmăririi penale și se constată că persoana respectivă a săvârșit infracțiunea de viol, dacă parlamentarul nu dorește să își dea demisia n-ai nici un fel de pârghie să îl dai afară din Parlament, nu ai.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Aurel Bălăşoiu neagă acuzațiile și refuză să demisioneze. El și-a luat concediu de la parlament.

Citește și: Conducerea PSD a decis excluderea deputatului Bălăşoiu. Parlamentarul, protagonist al unui scandal sexual


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…