Confidenţialitate


Alexei Navalnii, critic al Kremlinului, eliberat dintr-un centru de detentie din Moscova


Alexei Navalnîi, critic al Kremlinului, a fost eliberat dintr-un centru de detenție din Moscova, după 15 zile de detenție.

Neras, purtând un sacou de culoare închisă și blugi, Navalnîi a ieșit din centrul de detenție, aflat în vestul Moscovei, împreună cu atașatul său de presă și un consilier. A declarat că dosarele judiciare împotriva sa sunt motivate politic. A adăugat că îşi va continua activitatea în pofida asasinării lui Boris Nemţov: ‘Acel act terorist nu şi-a atins scopul, nu a speriat pe nimeni, nu ne sperie pe mine şi pe asociaţii mei’, a spus Navalnîi.

Opozantul rus a fost arestat pentru că a împărțit pliante la metroul din Moscova prin care îndemna oamenii să iasă în stradă pe 1 martie, pentru a protesta față de Kremlin.

Anul trecut, Alexei Navalnîi şi fratele său Oleg au fost găsiţi vinovaţi de furtul a 30 de milioane de ruble de la două companii. Oleg a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, iar Aleksei a primit o pedeapsă cu suspendare, pe care procurorii au anunţat că o vor contesta.


Ultimele stiri
România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…

Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO

Leul s-ar deprecia și mai mult dacă S&P ar retrograda România la categoria junk, avertizează economistul Cristian Păun:…

Cine va fi următorul premier desemnat? Nume vehiculate înaintea consultărilor de la Cotroceni | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează