Confidenţialitate


Alerta in Crimeea: Rusia ar fi trimis 6.000 de militari in Peninsula


Rusia avertizează că nu va ignora solicitarea de asistenţă formulată de autorităţile din Crimeea, după cum precizează un comunicat al Kremlinului. Deja, aproximativ 6.000 de militari ruşi au fost trimişi în Peninsulă, estimează Ministerul ucrainean al Apărării, în timp ce Moscova susţine că mobilizarea trupelor este în concordanţă cu acordurile militare cu Kievul.

Noul premier al regiunii autonome ucrainene Crimeea, Serghei Aksionov, l-a sunat pe preşedintele Vladimir Putin pentru a-i cere să restabilească ‘pacea şi calmul’ în această provincie prorusă.

La rândul său, preşedintele american Barack Obama a avertizat Rusia că o intervenţie militară în Ucraina va fi ‘profund destabilizatoare’.

Între timp, zeci de indivizi cu cagule şi arme automate au înconjurat astăzi Parlamentul din Crimeea, în Simferopol. Două mitraliere au fost instalate pentru apărarea sediului Parlamentului regional, aflat de două zile sub controlul unui grup de comando prorus.


Ultimele stiri
Cristian Păun, despre bugetul de stat pentru 2026: Este mai realist și mai prudent decât bugetele pe care le-au făcut…

O nouă dronă, detectată de sistemele MApN în nordul județului Tulcea | Aeronave F-16, ridicate în aer

Președintele Nicușor Dan participă joi și vineri la Consiliul European și Summitul Euro | Întrevedere cu secretarul General…

Garda Națională de Mediu anunță controale în toată țara. Aproape 90% din deșeurile colectate nu sunt reciclate | AUDIO

Tulcea: Mesaj Ro-Alert, transmis populației din nordul județului cu privire la atacurile rusești din apropiere, asupra Ucrainei

A fost inaugurat noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu”, funcționabil în aceeași curte cu Baza…

Scandal-monstru între deputatul PSD Adrian Câciu și o colegă de la PNL: „Nu aveți drept la replică”. Liberalii…

Modificări în sistemul medical. Ministrul Sănătății: Vor fi trei categorii de gărzi și introducem o noutate | AUDIO

Ministrul Justiției, despre numirile șefilor la marile parchete: Candidații care nu au primit aviz favorabil de la CSM…

Piața Victoriei: economia României, sub șocul războiului din Iran. Invitat este profesorul de economie Cristian Păun