Confidenţialitate


Alegeri parlamentare în Bulgaria: socialiștii sau partidul de centru dreapta?


Zi decisivă pentru Legislativul vecinilor noștri, bulgari. Sunt alegeri parlamentare. A treia oară în 4 ani.

Sondajele nu pot prezice un câștigător: principalele partide rivale sunt cel de centru dreapta al fostului premier Boiko Borisov și  socialiștii. Scrutinul a început la ora locală 07:00 și se va încheia la 20:00. Primele sondaje realizate la ieșirea de la urne vor fi date publicității imediat după încheierea procesului de vot.

De mai multe săptămâni, cele două tabere, cea a fostului premier Boiko Borisov de centru dreapta și a socialiștilor, sunt pe poziții egale în sondajele de opinie, cu circa 30% din intențiile de vot, ceea ce nu s-a mai întâmplat în alegerile din Bulgaria. Așadar un rezultat pe care analiștii nu il pot prezice.

În acest al treilea legislativ în numai patru ani, mizele internaționale au dominat campania, chiar dacă fenomenul corupției și nivelul extrem de scăzut de trai îi preocupă pe alegătorii acestei cele mai sărace țări din UE.

“Dacă PSB (socialiștii) câștigă, Bulgaria riscă să desfășoare o politică fățiș prorusă. Dacă partidul lui Borisov) revine la putere, el va păstra echilibrul între Occident și Rusia, care are importante interese în Balcani“, crede directorul Institutului pentru Studii Internaționale de la Sofia.

Socialiștii, speră să profite de pe urma faptului că în noiembrie anul trecut, bulgarii l-au ales la președinția Bulgariei, pe candidatul lor Rumen Radev, fost comandant în cadrul forțelor aeriene.

Conservatorul Boiko Borisov, pledează pentru o aliniere la pozițiile UE și NATO și este singurul lider bulgar de după prăbușirea comunismului care a cucerit două mandate de premier, încheiate ambele cu demisii. Ultima după ce în noimebrie nu a reușit să câștige alegerile prezidențiale.

Un minim de 4% din voturi este necesar pentru a intra în parlament, în urma acestui scrutin proporțional într-un singur tur.

Printre toate formațiunile în cursă pentru cele 240 de locuri de deputat, o coaliție a partidelor naționaliste s-ar putea clasa pe locul trei și fixa condiții de învingător. Iar ambele partide rivale se declară gata să se alieze cu ei.


Ultimele stiri
Papa Leon al XIV-lea și-a anulat vizita la Assisi, la recomandarea medicilor. Ce se întâmplă cu turneul din…

Franța: Un om a fost ucis, iar alți patru au fost răniți după ce un bărbat ar fi…

Premierul Luca Niculescu, după atacul asupra unei nave comerciale în Marea Neagră: „O încălcare flagrantă a dreptului internațional”

Nicușor Dan, reacție după noul atac mortal cu drone asupra unei nave în Marea Neagră: „Este timpul ca…

Siguranța copiilor pe internet: ce trebuie să însoțească regulile pentru rețelele sociale (P)

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Decizia CAB este definitivă

Japonia va simula atacuri cibernetice cu ajutorul AI, pentru a descoperi vulnerabilitățile sistemelor înaintea hackerilor

Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

România în Direct. Părinți versus copii. Când ți-a spus „mi-ai distrus viața”?

Apărarea României nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, spune președintele Nicușor Dan: „România a înțeles…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează