Confidenţialitate


Alegeri legislative în Germania. Partidul Angelei Merkel obține 32%


Alegeri legislative în Germania. Partidul Angelei Merkel obține 32%

Scrutinul pentru alegerile parlamentare din Germania s-a încheiat, duminică, la ora locală 18.00 (ora 19.00 – ora României).

Partidul Angelei Merkel, CDU/CSU, a obţinut 32,5 la sută, potrivit rezultatelor exit-poll-urilor.

Social democraţii lui Martin Schulz au obţinut 20 la sută, iar AfD, partidul de extremă-dreapta, a câştigat 13,5 la sută din voturi şi intră în Parlament.

Liberalii – FDP – au obținut 10,5% din sufragii, iar Verzii 9,5%.

Extrema stânga – Die Linke – a obținut 9%, potrivit BBC.

Rezultatele obținute de Uniunea Creștin-Democrată și cele ale Partidului Social Democrat sunt mai slabe decât cele preconizate în sondaje.  Dacă alianța condusă de Angela Merkel va pierde câteva locuri în Parlament față de cele pe care le are în prezent, în cazul social-democraților este vorba despre unul dintre cele mai slabe rezultate vreodată.

Din declinul celor 2 partide importante au avut de câștigat extremiștii de dreapta de la Alternativa pentru Germania (AfD).

Ei intră în Parlament cu un scor de 13,5% – față de sondajele recente care indicau maximum 11-13 procente.

Rezultatele exit-poll-urilor sunt anunţate pentru prezenţa la vot până la ora 17.00.

Ce se întâmplă după alegeri

Rezultatele oficiale vor fi date publicității marți. Ulterior, vor începe negocieri pentru formarea noii coaliții de guvernare, în condițiile în care alianța condusă de Angela Merkel – CDU/CSU – nu a obținut majoritatea.

La precedentele alegeri, negocierile au durat aproape 3 luni.

Cel mai vehiculat scenariu, deocamdată, este cel al unei guvernări a Uniunii Creștin Democrate împreună cu liberalii de la FDP și cu Verzii.  Între aceștia din urmă există însă importante diferențe de abordare politică.

 


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează