Confidenţialitate


Alegeri în Germania: Creştin-democraţii şi social-democraţii, umăr la umăr


Alegeri în Germania: Creştin-democraţii şi social-democraţii, umăr la umăr

Social-democraţii (SPD) şi conservatorii (CDU/CSU) sunt la egalitate la alegerile legislative de duminică din Germania, relevă două sondaje realizate la ieşirea de la urne.

Conform unui exit-poll prezentat de postul de televiziune ZDF, social-democraţii lui Olaf Scholz sunt creditaţi cu 26% din voturi, în timp ce creştin-democraţi conduşi de Armin Laschet ar fi obţinut 24% din sufragii.

Într-un alt exit-poll, prezentat de postul de televiziune ARD, cele două formaţiuni sunt la egalitate, cu câte 25% din voturi. Conform aceluiaşi exit-poll, verzii au obţinut 15%, iar liberal-democraţii (FDP) şi extrema-dreaptă (AFD), câte 11%. Stânga radicală (Die Linke) este cotată cu 5% din voturi.

Exit-poll-urile au fost primite cu o explozie de bucurie la sediul SPD din Berlin. “Este clar că SPD” a câştigat, a spus secretarul general Lars Klingbeil, revendicând formarea viitorului guvern.

Cifrele trebuie privite însă cu prudenţă din cauza numărului foarte mare de voturi prin corespondenţă, care nu sunt luate în considerare în aceste sondaje realizate la ieşirea de la urne.

Este cel mai slab rezultat pentru CDU/CSU de după război.

“Este dureros”, a admis secretarul general Paul Ziemiak.


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează