Confidenţialitate


Alegerea lui Teodor Meleșcanu la conducerea Senatului, în dezbaterea CCR


Alegerea lui Teodor Meleșcanu la conducerea Senatului, în dezbaterea CCR

Curtea Constituțională a României dezbate, miercuri, sesizarea parlamentarilor ALDE, PNL, PMP, UDMR și a unor senatori neafiliați față de alegerea lui Teodor Meleșcanu în funcția de președinte al Senatului.

„Sesizarea de neconstituționalitate a Hotărârii Senatului nr.36/2019 pentru alegerea președintelui Senatului, sesizare formulată de 33 de senatori, membrii ai Grupului parlamentar al Partidului Alianței Liberalilor și Democraților, ai Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, ai Grupului parlamentar al Partidului Mișcarea Populară, ai Grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, precum și de senatori neafiliați”, potrivit ordinii de zi afișate pe site-ul CCR.

Teodor Meleșcanu a fost ales în fruntea camerei superioare a legislativului, la 10 septembrie, la propunerea PSD.

În aceeași zi, amintește Mediafax, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu anunța că va sesizat Curtea Constituțională asupra alegerii lui Meleșcanu la șefia Senatului invocând încălcarea Regulamentului de funcționare a forului legislativ.

„Constatăm, cei din grupul ALDE, că această alegere s-a făcut cu încălcarea prevederilor Regulamentului, drept pentru care vă aduc la cunoştinţă că acest lucru nu va rămâne fără urmări, vom face sesizare la CCR şi îi invit pe cei care sunt de acord cu acest punct de vedere să îşi depună semnăturile pe sesizarea Curţii, pe care o vom pregăti imediat. (…) Avem o problemă procedurală foarte serioasă, întrucât Regulamentul Senatului prevede clar că alegerea preşedintelui se face pe baza propunerilor înaintate de grupurile parlamentare, câte o propunere de fiecare grup”, afirma, la momentul respectiv, Călin Popescu Tăriceanu.

Protrivit acestuia, nu pot exista două propuneri pentru șefia Senatului din partea aceluiași grup parlamentar, în contextul în care Meleșcanu făcea parte atunci din grupul senatorilor ALDE.

Partidul lui Călin Popescu Tăriceanu l-a propus atunci pentru această funcție pe Ion Popa.

„Vreau să luaţi act că grupul ALDE îşi exercită dreptul de a avea propria propunere, pe care o vom face în persoana lui Ion Popa, nu pot să existe două propuneri din partea aceluiaşi grup. Domnul senator Meleşcanu, pe care dumneavoastră îl propuneţi, poate să fie candidatul dumneavoastră, cu condiţia să nu facă parte din grupul ALDE, pentru că altfel se încalcă prevederea regulamentară potrivit căreia fiecare grup face o singură propunere. Din partea grupului ALDE nu pot exista două propuneri, ci una singură”, a conchis Tăriceanu.

Ca urmare a alegerii lui Teodor Meleșcanu la șefia Senatului, cu susținerea PSD, fostul ministru de Externe a fost exclus din ALDE.


Ultimele stiri
Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează