Confidenţialitate


ALBA: Un primar și-a dat singur o amendă după ce și-a modificat acoperișul fără autorizație


ALBA: Un primar și-a dat singur o amendă după ce și-a modificat acoperișul fără autorizație

Primarul comunei Vinţu de Jos din județul Alba s-a amendat singur, după ce a făcut modificări la acoperișul casei sale, fără autorizație. Situația sa a generat un val de sesizări. Ultima reclamație a găsit-o într-un plic pe parbrizul mașinii sale și îl vizează pe viceprimar.

„A fost o sesizare a unui cetățean că am construit fără autorizație. A fost responsabila de la Biroul Urbanism în teren, a stabilit că era nevoie de autorizație și de modificare de proiect, mi-a întocmit procesul-verbal de constatare. Amenda a fost de 1.000 de lei și am plătit jumătate, conform termenului prevăzut de lege. Și gata, intru în legalitate, ce să fac? Cum să le pretind altfel cetățenilor să fie corecți?”, a declarat primarul Josan, potrivit Mediafax.

El a explicat că înainte de a începe lucrările de modificare la acoperiș a întrebat un arhitect, însă a omis să-i spună acestuia că vrea să modifice forma acoperișului, caz în care avea nevoie de proiect și autorizație de construcție.

Situația a generat un val de sesizări în comună, iar oamenii au început să se reclame unii pe alții pentru diferite construcții neautorizate. Cei găsiți în neregulă au fost amendați și își manifestă acum nemulțumirea față de primar.

„Vreau să le spun tuturor că nu am nimic cu nimeni, dar dacă există reclamații trebuie să luăm măsuri, în cazul în care se dovedește că acestea sunt justificate”, a mai spus primarul.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…