Confidenţialitate


ALBA: Peste 20 de gospodării inundate după ploaia puternică (FOTO)


ALBA: Peste 20 de gospodării inundate după ploaia puternică (FOTO)

Peste 20 de  gospodării din comuna Șona, județul Alba, au fost inundate după o ploaie puternică. Drumul Județean 107 a fost blocat pe o distanță de 1 km. Pompierii militari și civili intervin în sprijinul cetățenilor iar polițiștii dirijează circulația pe rute ocolitoare.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, în 8 gospodării apa a ajuns în casele oamenilor, iar în alte 15 au fost inundate curțile. Se intervine cu un excavator, trei autospeciale și patru motopompe.

Județul Alba se află sub cod portocaliu până marți, 10 iulie la ora 21.00. Sunt prognozate precipitații în cantități de 40 -50 de l/mp și izolat chiar 70 – 80 de l/mp, astfel că numărul de gospodării afectate ar putea fi în creștere.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează