Confidenţialitate


ALBA: Palatul Principilor va fi restaurat cu fonduri europene


ALBA: Palatul Principilor va fi restaurat cu fonduri europene

Palatul Principilor din Alba Iulia va fi restaurat cu fonduri europene, în valoare de 21 de milioane de lei, iar corpul principal al clădirii va fi transformat în muzeu.

Prin proiect se propune realizarea unei investiții locale care generează un impact regional, național și european, prin punerea în valoare a unui monument istoric, de clasa A, inclus în lista monumentelor istorice, transmite corespondentul Europa FM, Ioana Sfârlea.

Clădirea îmbină mai multe stiluri arhitectonice: gotic, renascentist și baroc. Edificiul emblematic din Cetatea Alba Carolina şi-a trăit gloria în vremea Principatului Transilvaniei, când timp de peste 150 de ani (1541-1699), soarta regiunii a fost dirijată de la Alba Iulia.

Reşedinţa principilor a constituit pe parcursul epocii centrul şi cea mai importantă scenă a vieţii politice din Transilvania.

Palatul din zilele noastre, aflat în stare de conservare, are șapte corpuri și reprezintă cam 2/3 din ceea ce a fost în epoca premodernă reşedinţa principilor Transilvaniei.

Chiar şi astfel segmentat, Alba Iulia are în acest ansamblu un monument unic în Transilvania.

Funcțiunile propuse prin proiectul amintit sunt culturale și sunt considerate de specialiști potrivite atât pentru clădire ca monument istoric, cât și pentru a atrage un număr cât mai mare de turiști.

În primul rând, se dorește amenajarea unui Muzeu al Principatului Transilvaniei. Se vor avea în vedere atât etapele de construcție a clădirii, cât și picturile valoroase din epoci diferite care pot fi conservate in situ.

Potrivit istoricilor implicați în cercetarea Palatului, Muzeul ar aduce în atenția publicului larg cel puțin 200 de ani de istorie a Transilvaniei.

Vor fi prezentate, în cadrul unor expoziţii permanente, „fragmente” ale curții princiare de la Alba Iulia, cu reconstituirea acestor spaţii cât mai aproape de starea lor originală, din perioada în care au funcţionat, respectiv documente istorice, hărți, planuri, machete, arbori genealogici ai dinastiilor princiare, dar şi obiecte de artă şi de artă decorativă din secolele XVI-XVIII.

De asemenea, vor fi organizate ateliere creative de desen, pictură, proiectare digitală, care pot ajuta publicul larg să înțeleagă viața la Palat în perioada de glorie a acestuia.

Licitația pentru atribuirea lucrărilor de conservare și restaurare a clădirii este în derulare iar muzeul va fi deschis pentru public la sfârșitul lunii aprilie 2020.


Ultimele stiri
Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017

Succes răsunător pentru „Fjord” în Franța. Filmul lui Cristian Mungiu, lider la încasări în primul weekend de la…

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită la Moscova. SUA ar fi cerut Ucrainei să suspende atacurile…

Aproape unul din trei copii a primit online imagini sau mesaje cu conținut sexual explicit | AUDIO

Confuzie în rândul aleșilor locali înainte de aplicarea noilor prevederi din Legea incompatibilității: trebuie sau nu să aleagă…

Prima reacție a Comisiei Europene după ce PPE și Renew au solicitat blocarea fondurilor din PNRR pentru România…

Prețul petrolului a scăzut cu peste 3% astăzi, în timp ce SUA anunță sancțiuni financiare fără precedent pentru…

STB a depus o nouă solicitare pentru deschiderea procedurii de insolvență. Ciprian Ciucu: „Sper că de data aceasta…

Sprijin financiar pentru crescătorii de porci și bovine, de la 1 septembrie. Măsura urmărește stimularea producției interne |…

A murit miliardarul german Klaus-Michael Kühne, principalul acționar al Lufthansa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează