Confidenţialitate


ALBA: Micro-fabrică de pălării înființată cu fonduri europene


ALBA: Micro-fabrică de pălării înființată cu fonduri europene

În județul Alba a fost înfiintata o micro-fabrica de palarii, cu fonduri europene obținute prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Agenția finanțează 1.893 de proiecte pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, prin submăsura 6.2 a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), valoarea contractelor de finanțare fiind de 111,3 milioane de euro.

Un exemplu de proiect finanțat prin submăsura 6.2 (Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale) este „Înființare și dotare firmă de producție de pălării în spațiul rural”, implementat în comuna Ighiu, județul Alba.

Proiectul a fost depus de Aura Iulian Rațiu, beneficiarul finanțării PNDR, în luna iulie a anului 2016, având o valoare totală de 70 mii euro, anunta Ministerul Agriculturii.

Cum finanțarea europeană nerambursabilă în cadrul măsurii este de 100% nerambursabilă, beneficiarul a primit din partea AFIR această sumă integral, în două tranșe.

Conform Planului de Afaceri, beneficiarul a construit un spațiu format din camera de lucru, magazie și grup sanitar, dotate corespunzător pentru desfășurarea activității propuse prin proiect. De asemenea, a achiziționat echipamente noi și performante, necesare producției de pălării, precum și materie prime și auxiliară.

Confecționarea unei pălării presupune parcurgerea mai multor etape. Echipamentele achiziționate în cadrul proiectului au simplificat fluxul tehnologic și permit realizarea unui număr mai mare de pălării și a unor modele cât mai variate.

Beneficiarul a planificat fiecare etapă a fluxului tehnologic, asigurându-se că, în momentul obținerii finanțării, este gata pentru a porni producția. Astfel, plecând de la aprovizionarea cu materie primă, până la strategia de vânzare, toate etapele au fost analizate, defalcate și explicate amănunțit în planul de afaceri depus la AFIR.

Produsele confecționate în cadrul societății sunt comercializate în târgurile și piețele din împrejurimi, magazine, precum și prin intermediul internetului. Societatea realizează pălării bărbătești clasice și moderne, adăugând noi modele pentru noi clienți, inclusiv pălării de dama.

Proiectul a demarat în a patra lună de la semnarea Contractului de finanțare și a fost implementat în totalitate în 48 de luni. Pe perioada implementării, societatea a comercializat produse de minim 45% din valoarea primei tranșe de plată. Prin implementarea proiectului s-au creat două locuri de muncă și s-au introdus pe piață produse fabricate în România.

Pentru Submăsura 6.2, care a avut o alocare de 106,5 milioane euro, au fost solicitări de fonduri de 345,1 milioane de euro, pentru peste 6 mii de proiecte. Au fost selectate spre finanțare 1.893 de proiecte în valoare de 111,3 milioane euro. Plățile către beneficiari efectuate până în acest moment se ridică la 84,6 milioane de euro – un grad de utilizare a fondurilor alocate de 79,4%.


Ultimele stiri
A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…

Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…

Noi manifestații violente în Franța. Peste 400.000 de oameni au ieșit în stradă. Au fost proteste și în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează