Confidenţialitate


Al doilea tur al alegerilor anticipate pentru Primăria Chişinăului


Al doilea tur al alegerilor anticipate pentru Primăria Chişinăului

La Chişinău se desfăşoară duminică cel de-al doilea tur al alegerilor anticipate pentru funcţia de edil general.

Potrivit Consiliului electoral de circumscripţie, toate birourile de vot s-au deschis la ora 07.00 fără incidente, relatează Agerpres.

În prima oră de la deschiderea secţiilor de votare, peste 8.000 de persoane şi-au exprimat opţiunea în acest al doilea tur de scrutin, ceea ce reprezintă puţin peste 1%.

Oficial, în municipiul Chişinău sunt aşteptaţi la urne aproximativ 632.169 de alegători.

În turul doi al scrutinului concurează reprezentantul Partidului Socialiştilor (prorus), Ion Ceban, şi liderul Partidului “Platformei Demnitate şi Adevar” (PPDA), Andrei Năstase, acesta din urmă fiind susţinut de mai multe partide pro-europene de opoziţie.

Aceste alegeri înainte de termen pentru funcţia de primar al Chişinăului au loc după ce fostul edil, liberalul Dorin Chirtoacă, a demisionat la 16 februarie.

Anterior, el fusese cercetat într-un dosar de presupusă corupţie şi suspendat din funcţie în iunie 2017.

Dorin Chirtoacă neagă acuzaţiile care i se aduc şi califică dosarul intentat împotriva sa drept unul “fabricat şi motivat politic”.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează