Confidenţialitate


Al doilea protest la fabrica de armament din Cugir, după ce revendicările angajaților nu au fost rezolvate | VIDEO


Al doilea protest la fabrica de armament din Cugir, după ce revendicările angajaților nu au fost rezolvate | VIDEO

Nou protest la Uzina Mecanică din Cugir, organizat luni dimineață. Angajații au sistat din nou activitatea, după ce, în urma celui de vineri, revendicările nu le-au fost soluționate.

Luni dimineață, zeci de angajați ai Uzinei Mecanice din Cugir au ieșit din nou în fața unității de producție, nemulțumiți de faptul că, în urma amplului protest de vinerea trecută, niciuna dintre revendicările lor nu a fost soluționată de conducere.

Aceștia cer creșteri salariale cu 30%, condiții mai bune de muncă, sporuri de toxicitate, asigurări medicale, vouchere de vacanță și o masă caldă pe zi.

Asta în condițiile în care, cu fluturașul de salariu în mână, mulți demonstrează cum, după zeci de ani de muncă în condiții grele, nu ajung nici la 2.000 de lei pe lună.

Protestele de luni nu au fost organizate de sindicat.

Noul Consiliu de Administrație al Societății Uzina Mecanică promite soluționarea cât mai rapidă a problemelor ridicate de angajați.

Autor: Daniela Stoia

Sursa foto: Captură video Alba24.ro

Citește și: KLM suspendă toate zborurile către Kiev. Ucraina anunță că păstrează deschis spațiul aerian | AUDIO


Ultimele stiri
Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează