Confidenţialitate


Agenţiile poştale şi băncile, închise marţi


Agenţiile poştale şi băncile, închise marţi

Oficiile poştale şi unităţile bancare vor fi închise marţi, fiind zi liberă legală acordată pentru sărbătoarea religioasă Adormirea Maicii Domnului.

Programul anunţat de Poşta Română este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora ziua de marţi, 15 august, este declarată zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, iar toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.

De asemenea, sucursalele băncilor vor fi închise marţi, pe 15 august, cu excepţia unităţilor din mall-uri şi marile centre comerciale, unde vor funcţiona după programul acestora.

Bancomatele şi maşinile multifuncţionale vor fi disponibile permanent, clienţii având la dispoziţie serviciile de internet şi mobile banking pentru a realiza diverse operaţiuni şi tranzacţii.

Marile lanţuri de retail şi centrele comerciale au anunţat că toate magazinele lor vor funcţiona în zilele de 14 şi 15 august după programul obişnuit.

Bugetarii au o minivacanţă de patru zile, în perioada 12 – 15 august, după ce Executivul a aprobat declararea zilei de 14 august 2017 ca zi liberă. Aceasta face legătura între zilele de week-end şi ziua de 15 august.


Ultimele stiri
A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…

București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și…

Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…

Înalta Curte suspendă Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa premierului Ilie Bolojan.…

PSD cere tăierea accizelor la combustibil și reduceri de taxe. Sorin Grindeanu: Trebuie discutat pentru a pune în…

„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…

Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…