Confidenţialitate


Agenția Europeană a Medicamentului: Vaccinul contra Covid-19, cel mai devreme la primăvară


Agenția Europeană a Medicamentului: Vaccinul contra Covid-19, cel mai devreme la primăvară

Un vaccin împotriva coronavirusului este posibil cel mai devreme peste un an, spune Marco Cavaleri, șeful departamentului pentru vaccinuri al Agenției Europene a Medicamentului.

Iar acesta este scenariul optimist, potrivit unui reprezentant al agenției.

Unii cercetători avansaseră ca posibil termen pentru apariția vaccinului luna septembrie a acestui an.

Era de altfel și estimarea Comisiei Europene.

Agenția ține legătura cu 33 de echipe de cercetare și face tot posibilul pentru ca procesul de aprobare al unui eventual vaccin să fie rapid.

Doar că toate etapele de teste trebuie parcurse, pentru a fi siguri că vaccinul este eficient și că nu pune sănătatea în pericol.

La începutul pandemiei, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spunea că un vaccin ar putea exista în toamnă.

Acum peste 100 de echipe de cercetare din lume lucrează la un vaccin împotriva coronavirusului.

Ce subliniază însă Agenția Europeană a Medicamentului este că, deși un vaccin este foarte așteptat, nu se poate sări peste etape.

Vești ceva mai optimiste vin în privința unor posibile tratamente pentru cei care se îmbolnăvesc.

Agenția analizează în acest moment 115 medicamente care ar ajuta la recuperarea pacienților.

Unele dintre acestea ar putea fi aprobate vara aceasta.

Reprezentantul agenției nu a vrut să specifice și ce medicamente anume sunt luate în calcul.


Ultimele stiri
Guvernul Niculescu aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi…

ANPC, avertisment înainte de Black Friday. La ce trebuie să fie atenți românii înainte să plaseze o comandă…

Premierul Luca Niculescu anunță un plan integrat pentru siguranța în școli, după incidentele din Bistrița și Pitești: „Niciun…

Italia: Protestul camionagiilor a afectat aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării | AUDIO

Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează