Confidenţialitate


Afterhills 2018 a adunat peste 100.000 de festivalieri


Afterhills 2018 a adunat peste 100.000 de festivalieri

AFTERHILLS, cel mai mare festival în aer liber din regiunea Moldovei, a ajuns la final.

Cea de-a doua ediție a evenimentului, #dreamers2018, a reunit peste 100.000 de festivalieri din țară și din întreaga lume, transmit organizatorii într-un comunicat remis Europa FM.

Creșterea s-a datorat în primul rând dublării numărului de artiști de pe cele 10 scene, precum și varietății genurilor muzicale abordate. Scena COMEDY, premieră absolută în România și efortul de marketing extins de anul acesta au contribuit, de asemenea, la performanța din 2018.

La AFTERHILLS 2018 au venit festivalieri din întreaga lume, precum Marea Britanie, Germania, Spania, Ungaria, Ucraina, chiar și din Statele Unite și Australia.

Cei mai mulți participanți au venit din Iași, București, Cluj, Timișoara, Chișinău, Brașov și Bacău, segmentul principal de vârstă fiind de 25 – 35 de ani, anunță organizatorii.

La ediția de anul acesta, AFTERHILLS a stabilit un nou record mondial, pentru cel mai mare Dreamcatcher din lume. Construcția cu diametrul de nouă metri, montată chiar la intrarea în sit, a fost realizată de partenerii de la ArtCamp și este deja omologată de către Guinness World Records.

„Ediția de anul acesta a validat munca întregii echipe și a partenerilor noștri, în sensul că am reușit să atingem toate obiectivele pe care ni le-am propus: am dublat numărul participanților, am doborât un record mondial, am adus peste 200 de artiști, am realizat scena Comedy, o premieră absolută pe piața festivalurilor din România. Din feedbackul primit atât offline, cât și online, feelingul general de la AFTERHILLS a fost cel vizat de noi, de #goodvibrations, sloganul festivalului. Am început deja pregătirile pentru AFTERHILLS 2019 și suntem optimiști că vom avea rezultate și mai bune anul viitor”, declară Ovidiu Biber, cofondator AFTERHILLS.

Echipa AFTERHILLS a început deja pregătirile pentru ediția din 2019, astfel că fanii festivalului pot beneficia până pe 10 iunie 2018 de abonamentul Eggstatic, o primă ofertă specială pentru AFTERHILLS 2019.


Ultimele stiri
STUDIU: Adolescenții preferă să discute cu chatboturile anumite probleme de sănătate mintală decât să ceară ajutorul unui specialist…

Cum ne îmbrăcăm de sărbători: Ce spun despre noi culorile pe care le purtăm | GALERIE FOTO

Semnificațiile icoanei Nașterii Domnului: Simboluri, izvoare și reprezentări tradiționale | GALERIE FOTO

Părintele greco-catolic Victor Ostropel, despre ce înseamnă „magia” Crăciunului: „Să petrecem această sfântă și dumnezeiască sărbătoare cu simplitate…

Preotul Stănel Roșu, despre însemnătatea Crăciunului: „Trebuie să fim în primul rând oameni, să ne iertăm, să ne…

Crăciunul la ortodocși și catolici, sărbătorit pe 25 decembrie

Amintiri valoroase de Crăciun ale câtorva dintre jurnaliștii Europa FM. Cum arăta odinioară colindatul la sat și copilăria…

Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…