Confidenţialitate


AFP: Donald Trump va recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului


AFP: Donald Trump va recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului

Președintele SUA ar urma să facă, miercuri, o declarație în care va recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, în ciuda avertismentelor liderilor din Orientul Mijlociu, relatează agenția France Presse.

Gestul lui Donald Trump, o premieră pe scena internațională și contrar deceniilor de prudenţă manifestată de predecesorii săi în acest dosar, ar putea reaprinde violenţele în regiune.

Arabii consideră că Ierusalimul de Est, anexat de Israel în 1967, trebuie să fie capitala statului la care palestinienii aspiră.

Potrivit BBC, Donald Trump va amâna, totuși, o decizie în privința mutării ambasadei SUA.

Anunţul locatarului de la Casa Albă este prevăzut pentru ora 13.00 (20.00, ora României).

Potrivit Agerpres, Iordania, custode al locurilor sfinte musulmane de la Ierusalim, a pus în gardă faţă de “un demers cu consecinţe grave” şi faţă de riscurile de “escaladare” a situaţiei.

În Europa, preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi-a exprimat “preocuparea”. “Tot ceea ce contribuie la stimularea crizei este contraproductiv în acest moment”, a apreciat şi ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel.

Comunitatea internaţională nu a recunoscut niciodată nici anexarea părţii estice a Ierusalimului în 1967 de statul evreu, amintește AFP.


Ultimele stiri
Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan, conferință de presă la Cotroceni: „Voi răspunde în esență la patru întrebări” | LIVE TEXT…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează