Confidenţialitate

AFP: Cu emoţie, Argentina şi-a luat rămas bun de la legendarul Maradona

Ziua omagiului adus lui Diego Armando Maradona, până la înmormântarea sa care a avut loc joi seara, a fost la înălţimea sentimentelor generate de legenda fotbalului argentinian, anume exagerate şi pline de pasiune.

Mii de fani îndureraţi și-au dorit să își rămas bun, relatează Agerpres, citând un comentariu al agenției France Presse.

În zori, un lung şir de mii de suporteri a început să şerpuiască în jurul istoricei Plaza de Mayo, în speranţa de a intra în Casa Rosada, sediul Preşedinţiei argentiniene, unde a avut fost depus sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului număr 10 al naţionalei Albiceleste.

O uriaşă panglică neagră orna intrarea în clădirea din piatră roz, ale cărei steaguri au fost coborâte în bernă, în semn de doliu naţional, decretat timp de trei zile.

Dar nu toţi cei prezenţi s-au putut înclina în faţa sicriului închis, care conţinea rămăşiţele legendei fotbalului, acoperite cu drapelul argentinian şi diferite tricouri ale echipelor pentru care a jucat Maradona, în special cele ale naţionalei Argentinei şi echipei Boca Juniors.

Mai multe incidente au umbrit acest moment de reculegere, având loc ciocniri între poliţie şi suporterii care se îmbulzeau să ajungă în dreptul sicriului. Forţele de ordine au fost nevoite să apeleze la gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene pentru a restabili ordinea.

După aceste momente de confuzie, cortegiul funerar a plecat spre cimitirul Jardin Bella Vista, la marginea capitalei Buenos Aires, fiind întâmpinat de alte câte mii de oameni înşiraţi pe marginea drumului.

O ceremonie religioasă la care au participat doar apropiaţii lui Maradona a avut loc apoi la cimitir, înainte ca starul fotbalului argentinian să fie îngropat în cavoul familiei, lângă părinţii săi.

“Credeam că Diego este nemuritor, credeam că nu va muri niciodată. Simt o mare tristeţe, ne-a făcut atât de fericiţi”, a spus cu ochii în lacrimi unul dintre fanii care l-au condus Maradona pe ultimul drum.

Anunţul morţii lui Maradona, care s-a produs miercuri, în urma unui stop cardiac, a generat un val de reacţii emoţionale în întreaga lume, începând din cartierul Boca al capitalei argentiniene şi până la Napoli şi Barcelona, unde “El Pibe de Oro” a cunoscut cele mai frumoase momente ale carierei sale.

În Argentina, unde pasiunea pentru fotbal este uriaşă, emoţia a fost pe măsură. Mii de admiratori s-au adunat peste noapte la stadioanele cluburilor unde a evoluat Maradona: la Buenos Aires (Argentinos Juniors şi Boca Juniors) şi Rosario (Newell’s Old Boys), precum şi la La Plata, unde acesta a antrenat formaţia locală Gimnasia până la moartea sa.

“Diego, tu eşti viaţa mea, eşti bucuria inimii mele”, a scandat mulţimea la unison, feţele multora fiind pline de lacrimi.

La Napoli, unde argentinianul este considerat un adevărat mit, după ce a adus echipei locale singurele două titluri de campioană a Italiei din istorie sa (1987 şi 1990), jucătorii au intrat pe teren purtând tricouri cu numărul 10 şi numele lui Diego Maradona, joi seara, la meciul cu formaţia croată Rijeka din Europa League.

În faţa porţilor stadionului San Paulo din Napoli, pe care primarul oraşului doreşte să-l redenumească Diego Maradona, suporterii s-au adunat începând de miercuri pentru a-l omagia pe fostul lor idol, scandând şi cântând toată noaptea.

Dacă planeta era la curent în privinţa sănătăţii sale fragile, anunţul decesului lui Maradona a generat un val de tristeţe în lumea sportului cu balonul rotund, unde doar brazilianul Pele rivalizează cu argentinianul în ierarhia simbolică celor mai mari jucători din istorie.

Şefi de stat din numeroase ţări au transmis, de asemenea, mesaje de condoleanţe, dovada enormei popularităţi a lui Maradona, care s-a făcut remarcat atât prin performanţele sale, dar şi prin excese, generând multe polemici de-a lungul timpului.

Viaţa lui Maradona, născut pe 30 octombrie 1960, a fost marcată de numeroase probleme de sănătate, legate de excese de toate tipurile, care l-au făcut uneori să cocheteze cu moartea. Aşa cum s-a întâmplat în anul 2000, în urma unei crize cardiace generate de o supradoză, sau în 2004, după cel de-al doilea atac de cord, când cântărea peste 100 kg.

Maradona a depăşit dependenţa sa de droguri de lungă durată, în urmă cu mai mulţi ani, însă a continuat să consume alcool şi diverse medicamente.

El a părut foarte deprimat la ultima sa apariţie publică, la 60 de ani, iar avocatul său, Matias Morla, a dezvăluit că traversa o perioadă de depresie.