Confidenţialitate


Aeronave C-130 Hercules şi C-27 J Spartan ale Forțelor Aeriene Române vor zbura la 150 de metri de sol în perioda 21-23 septembrie


Aeronave C-130 Hercules şi C-27 J Spartan ale Forțelor Aeriene Române vor zbura la 150 de metri de sol în perioda 21-23 septembrie

În perioada 21-23 septembrie 2022, Aeronave C-130 Hercules şi C-27 J Spartan ale Forțelor Aeriene Române vor zbura la înălţimi mici, de aproximativ 150 de metri față de sol. Scopul zborurilor este „creşterea nivelului de antrenare a personalului navigant în condiţii cât mai reale, fapt care contribuie la creşterea capacităţii acţionale a Forţelor Aeriene Române”.

„Menţionăm că aceste activităţi de zbor sunt executate în conformitate cu Planurile de Instruire în Zbor şi în concordanţă cu reglementările aeronautice în vigoare”, transmit oficialii.

„Statul Major al Forţelor Aeriene se preocupă constant pentru diminuarea impactului activităţilor aeronautice asupra comunităţii locale, urmărind în acelaşi timp îndeplinirea obiectivelor de pregătire a piloţilor, în conformitate cu cerinţele specifice, obiective care includ şi executarea unor antrenamente adecvate condiţiilor de luptă actuale”, mai transmit oficialii.

Sursa colaj foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu / George Călin

Citește și: Motivul pentru care Ludovic Orban dă în judecată Guvernul României. „O încălcare grosolană a legii, atentat la democrație” | AUDIO


Ultimele stiri
Dâmbovița: 50 de persoane din localitatea Cornești, evacuate de urgență pe o rază de 800 de metri, în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…

Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează