Confidenţialitate


Adriean Videanu, un nou dosar penal pentru abuz în serviciu


Adriean Videanu, un nou dosar penal pentru abuz în serviciu

Tribunalul București cere reluarea unei anchete într-un dosar în care Adriean Videanu este suspectat de abuz în serviciu.

Infracțiunea ar fi fost comisă în perioada în care Adriean Videanu era primar al Capitalei, iar procurorii au dat o soluție de clasare.

Dosarul se referă la demolarea clădirii unei firme din nordul Capitalei.

Judecătorii Tribunalului București le-au cerut procurorilor de la Parchetul General să reia ancheta care-i vizează pe fostul primar al Capitalei, Adriean Videanu, dar și pe alți 3 foști șefi din  Primărie.

Fostul lider PDL este suspectat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Inițial, procurorii au dispus neîneperea urmăririi penale față de cei 4, iar apoi dosarul a fost clasat. Firma care susține că ar fi fost păgubită cu 3,7 milioane de euro a contestat decizia de clasare.

Concret, fostul primar Adriean Videanu ar fi emis un act prin care a dispus demolarea unei clădiri din nordul Bucureștiului care aparținea firmei respective.

Potrivit acelui document, clădirea ar fi fost construită fără autorizaţie, pe un teren al primăriei.

După demolare, în acel loc a fost construit Liceul Francez. Societatea păgubită susține că avea un document care îi dădea drept de folosință asupra terenului.

 

 


Ultimele stiri
Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…

Arad: Primăria Pecica a cumpărat o dronă care ar fi trebuit să-i depisteze pe cei care depozitează gunoiul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează