Confidenţialitate

Adrian Ioan Veștea, despre Autostrada Comarnic-Brașov: Finalizăm partea de proiectare. Vom da ordinul de începere, sper, până la finele acestui an | AUDIO

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Adrian Ioan Veștea – a fost invitatul Mădălinei Dobrovolschi în emisiunea Piața Victoriei la Europa FM. Despre Autostrada Comarnic – Brașov, ministrul Dezvoltării a spus că „Sperăm ca în doi ani de zile să avem una astfel de obiectiv funcțional”. „Partea bună a acestui proiect este faptul că a depășit foarte multe etape birocratice”, a mai spus ministrul Dezvoltări, iar „în prezent finalizăm partea de proiectare, vom da ordinul de începere – sper să se întâmple acest lucru până la finele acestui an”.

„Eu sunt în asentimentul românilor și vă poate spune o persoană care de 19 ani este în administrație și care a lăsat proiecte atât locale, județene și chiar naționale, unele chiar și internaționale dacă ne referim la Aeroportul de la Brașov – consider că este nevoie de mai multă asumare, iar fiecare proiect odată început trebuie finalizat”, a spus Adrian Ioan Veștea la europa FM.

„Am avut în urmă cu 19 ani șansa de a câștiga un mandat la Primăria Râșnov, locul pe unde trece Autostrada Comarnic – Brașov. La vremea respectivă începuse un proces foarte intens în care începeau să se facă expropieri, se stabiliseră exact culoarele, coridoarele pe care urma să se construiască autostrada”, a adăugat ministrul Dezvoltării.

Ministrul Dezvoltării, Adrian Ioan Veștea: „Avem 250 de kilometri de autostradă care vor fi asumați până anul viitor”

„Mai mult decât atât, s-au blocat toate planurile cadastrale în perspectiva realizării autostrăzii. Iată că după atâția ani de zile în continuare stăm în trafic pe Valea Prahovei și nu sunt de acord cu asta. Nu au trecut decât 19 ani din viața mea și din viața românilor, evident. Sunt total nemulțumit de faptul că nu am reușit să ne asunăm, să avem un program coerent și să reușim să construim autostrăzi, dar avem și vești bune”, a mai spus Adrian Ioan Veștea la europa FM.

„Vedem cu toții că în prezent există o implicare extrem de mare din partea actualului Guvern. Avem 250 de kilometri de autostradă care vor fi asumați până anul viitor, 250 de kilometri care vor fi recepționați. Am atins borna de 1000 de kilometri ceea ce nu este foarte mult, dar dacă ne raportăm la ceea ce urmează doar într-un an de zile putem spune că s-au dinamizat lucrurile.

Sunt foarte multe proiecte și văd în fiecare ședință de guvern aprobându-se atât indicatori tehnico-economici pentru diverse sectoare de autostradă, cât și expropieri pentru realizarea acestor obiective”, a precizat ministrul Dezvoltării la Europa FM.

Adrian Ioan Veștea: „Sperăm ca în doi ani de zile să avem un astfel de obiectiv funcțional”

Adrian Ioan Veștea: „O veste bună pe care putem s-o dăm este faptul că în prezent Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții azi derulează un proiecte extrem de important. Un proiect care va face legătură și va fi un proiect care va conferi tuturor celor care vor să ajungă în Brașov pe o variantă alternativă la DN1 din Câmpina, Valea Doftanei, Brădet, Săcele. Sperăm ca în doi ani de zile să avem un astfel de obiectiv funcțional”.

Mădălina Dobrovolschi: Adică să se poată circula…

Adrian Ioan Veștea: „Să se poată circula”.

Mădălina Dobrovolschi: Știți, ne-am săturat de atâția ani să ni se prezinte câte o hartă. Deja sunt hărțile imaginare ale politicienilor. Când vine campania electorală mai vezi la televizor câte o hartă…

Ministrul Dezvoltării: „Partea bună a acestui proiect este faptul că a depășit foarte multe etape birocratic”

Adrian Ioan Veștea: „Partea bună a acestui proiect este faptul că a depășit foarte multe etape birocratice, iar în prezent există un constructor și un proiectant sub contract care vor derula tot acest proiect. Avem întâlniri lunare atât cu autoritățile din Prahova, cât și cu autoritățile din Brașov și acest proiect va prinde contur cu siguranță atâta vreme cât acest contract se derulează. În prezent finalizăm partea de proiectare, vom da ordinul de începere – sper să se întâmple acest lucru până la finele acestui an. Și mai mult decât atât, începem organizarea de șantier, lucru care se va întâmpla în perioada următoare”.

Mădălina Dobrovolschi: Așadar, în doi ani…

Adrian Ioan Veștea: „În doi ani de zile acest proiect va fi implementat și va fi un proiect care și în situația în care – și ne-am referit strict la Comarnic-Brașov, dar probabil sunt foarte multe zone ale țării care așteaptă astfel de proiecte – în perioada în care se va construi autostrada vom avea organizare de șantier și vom avea blocaje pe DN1 vom avea o variantă alternativă la care să ne raportăm și să avem mobilitate mai bună”.

Ascultă aici întreaga emisiune „Piața Victoriei” cu Mădălina Dobrovolschi și Adrian Ioan Veștea – Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Ministrul Dezvoltării, despre Autostrada Brașov: În doi ani de zile acest proiect va fi implementat | VIDEO