Confidenţialitate


Adrian Chesnoiu, fostul ministru al Agriculturii, urmărit penal pentru abuz în serviciu


Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii din România

Fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a fost audiat luni la DNA Timișoara iar ulterior procurorii au transmis că au început urmărirea penală în cazul politicianului într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu.

Adrian Chesnoiu a venit luni însoțit de un avocat. La intrarea în sediul DNA Timișoara, fostul ministru a declarat că nu e adeptul unei justiții televizate, că s-a pus la dispoziția procurorilor iar la finalul anchetei o sa facă declarații publice.

DNA a transmis, printr-un comunicat de presă, că fostul ministru este urmărit penal pentru:

– instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni) și
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii anticorupție sustin că Adrian Chesnoiu s-ar fi implicat în aranjarea unor concursuri. Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie – aprilie 2022 ministrul ar fi determinat un subordonat din minister, membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg, de fapt o persoană de încredere a ministrului, o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi.

Trei dintre candidați ar fi obținut funcțiile. Mai mult, în cazul unuia dintre candidați, care nu ar fi obținut punctajul de trecere, fostul ministru ar fi intervenit pentru ca acesta să promoveze examenul.

Investigația în dosarul fostului ministru a început, de fapt, la Direcția pentru Agricultură Caraș-Severin, acolo unde directoarea a fost acuzată, de procurorii anticorupție din Timișoara, de abuz în serviciu pentru decontări ilegale și angajări fictive.

Printre cei cercetati în dosarul inițial se numără și șefa direcției de resurse umane din Ministerul Agriculturii. Iar ministrul tocmai acesteia i-ar fi cerut să îi dea subiectele de la concursuri.

În momentul începerii anchetei, Adrian Chesnoiu a demisionat din funcția de ministru al Agriculturii și s-a suspendat din Partidul Social Democrat.

Sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu