Confidenţialitate


Administratorul firmei care făcea lucrări la internatul de la Odorheiu Secuiesc, reţinut pentru 24 de ore


Administratorul firmei care făcea lucrări la internatul de la Odorheiu Secuiesc, reţinut pentru 24 de ore

Administratorul firmei care executa lucrări la fundaţia internatului liceului din municipiul Odorheiu Secuiesc, al cărui perete s-a surpat, a fost reţinut pentru 24 de ore, a anunţat marţi seara IPJ Harghita.

“La data de 19 decembrie, în urma audierii mai multor persoane, faţă de administratorul firmei ce executa lucrări la fundaţia internatului unui liceu din municipiul Odorheiu Secuiesc a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore. Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a precizat sursa citată de Agerpres.

Unul dintre pereţii exteriori ai clădirii internatului Liceului “Tamasi Aron” din Odorheiul Secuiesc s-a prăbuşit luni, patru copii fiind prinşi sub dărâmături. Unul dintre ei, un băiat de 17 ani, a decedat, iar trei fete au ajuns la spital, una fiind în stare gravă.

Clădirea internatului are o vechime de peste 100 de ani, iar autorităţile nu exclud posibilitatea ca aceasta să se fi dărâmat din cauza lucrărilor de infrastructură efectuate în perimetrul acesteia. În zonă se făceau lucrări pentru racordarea clădirii la reţeaua de canalizare a oraşului.


Ultimele stiri
APIA începe plata subvențiilor în avans pentru fermieri. Plățile se fac până pe 30 noiembrie | AUDIO

SUA: Atac armat la o școală din Oregon. Trei elevi și un profesor au fost împușcați mortal |…

Ce măsuri propune Luca Niculescu în programul de guvernare: indexarea pensiilor, sprijin în energie, creșterea cheltuielilor pentru apărare…

Luca Niculescu a depus la Parlament lista cu Guvernul pentru care va cere votul de învestitură și programul…

Care sunt prioritățile viitorului Executiv. Luca Niculescu: „Dorinţa noastră este de a nu creşte taxe şi impozite în…

Oana Țoiu: Luca Niculescu va fi un premier cu „putere de împrumut”. Rolul premierului desemnat în aderarea României…

Picnic în Familie revine cu o ediție specială de Halloween, pe 24 octombrie

Franţa: Premierul denunţă transformarea protestelor elevilor într-o „mişcare de violenţe urbane”

Guvernul demis nu poate aloca bani pentru restanțele salariale ale magistraților. Motivul invocat de Palatul Victoria | AUDIO

Dr. Teodor Holhoș, la „La Drum cu Europa FM”: „Am riscat totul și am pus banii de nuntă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează