Confidenţialitate

Adina Vălean a primit undă verde de la Comisia JURI. Joi merge în comisiile de specialitate

Candidata României pentru poziția de comisar al Transporturilor intră acum în cea de-a doua etapă a audierilor. Joi își va prezenta candidatura în comisiile de Transport și Mediu din Parlamentul European.

Comisia pentru Afaceri Juridice  a Parlamentului European a analizat într-o reuniune cu ușile închise, conflictele de interes „potenţiale sau reale” ale comisarilor desemnaţi de Franţa, România şi Ungaria.

Adina Vălean nu a fost nevoită să fie prezentă. Eurodeputații și-au putut forma un punct de vedere din declarația de avere și din celelalte documente pe care le-a depus deja la Parlamentul European.

Eurodeputata a primit aviz pozitiv. Potrivit europarlamentarul Daniel Buda, membru al comisiei, după evaluarea dosarului Adinei Vălean, fără ca ea să fie audiată, avizul pozitiv a fost adoptat de 21 de voturi din 21.

La fel, a primit aviz pozitiv cu unanimitate de voturi și propunerea Ungariei pentru funcția de comisar european, Oliver Várhelyi.

În schimb, propunerea Franței pentru portofoliul Pieței interne, Thierry Breton, a trecut la limită de Comisia JURI a Parlamentului European, în favoarea sa votând 12 membri, iar împotrivă – 11.

Adina Vălean e prezentă, însă, alături de premierul Orban în Comisiile reunite de Afaceri Europene din Parlamentul de la București.

Adina Vălean a vorbit în cadrul audierilor din Parlamentul României despre necesitatea reducerii număruli de decese în accidentele rutiere din România. Totodată, aceasta a mai subliniat importanța includerii autostrăzii Comarnic-Brașov în rețeaua TEN-T, pentru a evita întârzierile.

“Sunt 25.000 de morți anual pe drumurile din România, iar impactul este cu totul covârșitor, atât la nivel uman cât și economic. România stă foarte prost la acest capitol și știm că pentru siguranță trebuie abordat un complex de factori , pentru că vorbim despre chetiuni legate de comportamentul din trafic și despre infrastructură. Aceste aspecte aduc cea mai mare rată a deceselor în trafic din UE. Avem o viziune asuamtă, «Viziunea 0», Urmărim ca în 2050 să avem 0 decese pe drumruile din UE. Până în 2030 ne-am propus să reducem la jumătate numărul accidentelor grave. Cred că este foarte important pentru cetățeni acest lucru”, a precizat propuneerea de comsiar euroepan Adina Vălean, marți, în timpul audierilor din comisiile reunite pentru Afaceri Europene.

Adina Vălean a vorbit și despre importanța națională a autostrăzii Comarnic-Brașov și despre problema întârzierilor cu astfel de proiecte, la nivel european.

“Autostrada Comarnic-Brașov este foarte importantă pentru această țară. Aș vrea să pun acest proiect în contextul rețelei TEN-T. Autostrada Comarnic-Brașov ar trebui să fie gata până în 2030, însă chestiunea întârzierilor este o porblemă la nivel european și o să vă spun ce trebuie făcut în această privință. Se va face o reevaluare a rețelei TENT-T pentru a vedea schimbările care se impun și eventuale posibilități de extindere. Am văzut harta rețelelor de transporturi și este clar că Europa se împarte în doua în ceea ce privește transporturile. Partea de Vest este mult mai conectată, în timp ce partea de Est este mai slab interconectată”, a mai spus aceasta.

Avizul de la București este doar consultativ.