Confidenţialitate


Adina Florea: DNA, instituție ermetică. Nu a colaborat cu alte parchete în cazurile de corupție


Adina Florea: DNA, instituție ermetică. Nu a colaborat cu alte parchete în cazurile de corupție

Propusă pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Adina Florea a vorbit, luni, în fața secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, despre vulnerabilitățile pe care le-a identificat în activitatea instituţiei a cărei conducere vrea să o preia.

Procurorul a susţinut că DNA a funcționat ca o instituție ermetică și nu a colaborat în rezolvarea cazurilor de corupție cu celelalte parchete. „Acest lucru este valabil, atât în cazurile de mare corupție, cât și în cele mai mici.”

Adina Florea a subliniat, de-asemenea, faptiul că DNA nu a fost receptivă la criticile privind activitatea unor procurori.

„Dimpotrivă, aceștia au fost promovați ca procurori-vedetă. Consider că activitatea procurorilor trebuie să fie discretă și confidențială în ceea ce privește aplicarea procedurilor legale.”

La rândul său, ministrul justiției, Tudorel Toader, a declarat la începutul audierii, că procurorul Adina Florea, care a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), “nu are incidente de integritate de natură să trezească suspiciuni”.

El a subliniat că CV-ul Adinei Florea arată că aceasta are experienţă profesională şi aptitudini manageriale specifice funcţiei.

“Astăzi nu avem la dosar, în documentaţia pe care o examinăm, nicio dovadă a faptului că în legătură cu dânsa sunt suspiciuni din acelea, bănuieli rezonabile cu privire la comiterea vreunei fapte penale. În concluzie, de la Ministerul Justiţiei, comisia a apreciat în unanimitate că doamna Florea, dintre toţi candidaţii, şi aduc aminte că era a doua rundă de selecţie, îndeplineşte cel mai bine condiţiile pentru a fi propusă drept candidat pentru a prelua conducerea DNA”, a afirmat Toader.

Secția de procurori a CSM va da luni un aviz consultativ propunerii ministrului justiției pentru funcția de procuror șef al DNA.

Audierea Adinei Florea trebuia să aibă loc pe 27 septembrie. A fost, însă, amânată, după un schimb de replici între procurorul general, Augustin Lazăr și Adina Florea.

Atunci, ministrul Justiţiei Tudorel Toader s-a împotrivit amânării, motivând că nu există niciun temei juridic.

În replică, procurorul general i-a spus ministrului că vorbeşte despre proceduri legale cunoscute de toată lumea.

La rândul său, ministrul a precizat că nu există niciun dosar penal deschis pe numele Adinei Florea, lăsând să se înţeleagă că are suspiciuni asupra felului în care a fost făcută sesizarea către Inspecţia Judiciară.

Adina Toader a intervenit şi ea în discuţie, acuzându-l pe Augustin Lazăr că nu poate fi obiectiv în ceea ce priveşte dosarul instrumentat de Parchet referitor la protocolul publicat de Darius Vâlcov, atât timp cât este unul dintre semnatarii actului.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că va înainta propunerea sa către preşedintele Klaus Iohannis chiar dacă avizul Consiliului Superior al Magistraturii va fi negativ.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan: Am primit sute de pagini de materiale ”relevante” despre problemele din Justiţie

Constanța: Nou port la Canalul Dunăre-Marea Neagră | AUDIO

Târg Regal de Crăciun la Săvârșin | AUDIO

Primarul General, Ciprian Ciucu: Capitala este aproape în faliment, cu două mari găuri bugetare, la Transport și Termoficare…

Guvernul a înființat Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul Justiției

Taxă specială pentru turiștii care vin în București

Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de începerea războiului în 2022 și a prezentat o hartă a Rusiei care…