Confidenţialitate



Adevărate lupte de stradă în Piața Victoriei, cu forțele de ordine


Adevărate lupte de stradă în Piața Victoriei, cu forțele de ordine

În Piața Victoriei au fost aruncate petarde și au avut loc noi confruntări între o parte dintre protestatari și jandarmi.

Forțele de ordine au folosit spray-uri lacrimogene și cu piper, dar și tunuri cu apă.

Pe clădirile din zonă se proiectează „Fără violență!”

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache: „Jandarmii au fost obligaţi să intervină în Piaţa Victoriei şi să folosească mijloacele din dotare pentru “oprirea şi stoparea celor care au exercitat în mod repetat şi continuu violenţe asupra forţelor de ordine, violenţe care au pus în pericol nu doar siguranţa şi sănătatea jandarmilor, ci şi pe cea a celorlalţi oameni de bună credinţă care se află în piaţă”.

De-asemenea, potrivit Agerpres, care citează Antena 3, șeful Serviciului de comunicare din Jandarmeria Română, Marius Militaru, a atras atenţia că mesajele răspândite în spaţiul virtual de ameninţare cu moartea, de vărsare de sânge la adresa forţelor de ordine vor fi cercetate de instituţiile statului român.

“Vreau să vă spun că au fost o serie de mesaje colportate, de-a dreptul iraţionale, în spaţiul public. Ele au fost alimentate în mediul virtual şi trebuie să vă spunem că noi avem o preocupare şi lucrurile astea nu vor rămâne aşa. Nu este o ameninţare, dar ele vor verificate de instituţiile specializate ale statului şi noi am strâns toate aceste mesaje de ameninţare cu moartea, cu vărsare de sânge la adresa forţelor de ordine, la adresa familiilor noastre”, a spus Militaru vineri seară, la Antena 3.

El a făcut un apel la persoanele care sunt în piaţă “şi care probabil intenţionează să vină” să se delimiteze în mod clar de cei care au provocat violenţe, să-i lase pe colegii săi să intervină şi să extragă persoanele respective, iar participanţilor vulnerabili – bătrâni, persoane care sunt însoţite de copii, femei – le-a recomandat să evite zonele au loc astfel de situaţii tensionate, care impun o reacţie din partea forţelor de ordine.

Despre cei reţinuţi până acum, oficialul Jandarmeriei Bucureşti a spus că va face o informare clară când vor fi centralizate datele.

“În acest moment, colegii mei centralizează consecinţele acelor intervenţii, pentru că au fost situaţii tensionate în mai multe zone din Piaţa Victoriei, pe mai multe artere de circulaţie, colegii mei au acţionat punctual în aceste zone şi este nevoie de puţin timp pentru a centraliza aceste detalii.Vă vom comunica cu exactitate şi precizie cifra persoanelor care au fost conduse la secţia de Poliţie. De asemenea, orice alte detalii şi măsurile care au fost luate împotriva lor”, a afirmat Enache.

El a mai precizat că cei ridicaţi sunt “tineri, bărbaţi, oameni în putere”.

“În urma consultării bazelor de date, vom comunica şi acest lucru, dacă sunt persoane cu antecedente, care au mai provocat astfel de probleme.


Ultimele stiri
Ajutoare europene pentru persoane defavorizate, descoperite aruncate pe malul Someșului. Garda de Mediu Maramureș s-a autosesizat | AUDIO

Hunedoara: Trafic feroviar blocat în Defileul Jiului din cauza unei defecțiuni la un tren de marfă | AUDIO

Ministrul Apărării merge la Bruxelles pentru două reuniuni. Va avea întâlniri bilaterale cu oficiali ai NATO și UE

Curtea Constituţională ar putea amâna pentru a cincea oară o decizie privind legea pensiilor magistraților | AUDIO

Zece oameni au murit în urma unui atac armat într-o școală din vestul Canadei | AUDIO

Idolul din Arcuș. Ce reprezintă figurina feminină de lut veche de peste 7.500 de ani, descoperită în timpul…

Instanța Supremă cere sesizarea Curții de Justiție a UE privind legea pensiilor magistraților. CCR ar putea amâna următoarea…

Premierul Ilie Bolojan: Absolvenții de Medicină care au beneficiat de pregătire la buget și de rezidențiat plătit de…

Sociologul Vladimir Ionaș: România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, pentru că nu știu dacă își va mai…

Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune împotriva hărțuirii și amenințărilor din mediul online | AUDIO