Confidenţialitate


Aderarea României la Schengen, unul dintre obiectivele României, spune Iohannis. „Anul care tocmai a început nu va fi simplu” | AUDIO


Presedintele României, Klaus Iohannis

Intrarea în Spațiul Schengen, în acest an, este unul dintre obiectivele României a anunțat președintele Klaus Iohannis la întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în țara nostră.

„Succesul finalizării Mecanismului de Cooperare și Verificare în 2022 trebuie completat anul acesta cu aderarea binemeritată la Schengen, pentru că România este pregătită din toate punctele de vedere. Locul României și al cetățenilor săi este în Schengen.

Mulțumesc tuturor statelor care ne-au sprijinit și contăm pe sprijinul dumneavoastră și în continuare. Reafirm și în acest cadru că vom face toate demersurile care țin de noi, pe toate palierele și la toate nivelurile, astfel încât România să obțină o decizie favorabilă pentru aderarea la spațiul Schengen”, a spus șeful statului, marți.

 Sprijinirea în continuare, a Ucrainei și Republicii Moldova, creșterea rolului și influenței în Uniune și în NATO și o relație și mai strânsă cu Statele Unite se află printre cele mai importante obiective de politică externă în 2023,  mai spus  președintele Klaus Iohannis.

În fața diplomaților acreditați în România, președintele României a anunțat că în 2023 relația cu Japonia va crește până la statutul de parteneriat strategic, iar în Africa, România vrea să fie mai prezentă decât este acum.

„Anul care tocmai a început nu va fi simplu, ne va testa în continuare capacitatea de a răspunde la provocări, de a rămâne solidari și mai ales uniți. Răspunsul României la criza provocată de războiul de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei va continua să fie multidimensional și cuprinzător. Vom continua să sprijinim Ucraina și Republica Moldova, inclusiv aspirațiile lor europene și euro-atlantice, după caz. România va oferi tot sprijinul atât timp cât va fi necesar.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sursa foto: Presidency

Citește și: Ministrul pentru Migrație și Azil din Grecia a mers la Viena pentru a convinge Austria să accepte România și Bulgaria în Schengen


Ultimele stiri
Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO

Peste 4000 de candidați pentru funcțiile de directori de școli susțin, până pe 27 noiembrie, proba interviului |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează