Confidenţialitate


Actrița Irene Papas, la aniversare | VIDEO


Actrița Irene Papas, la aniversare | VIDEO

Născută la 3 septembrie 1926, Irene Papas este una dintre cele mai cunoscute actrițe ale Greciei.

Divă a cinematografiei, aceasta a avut o carieră întinsă pe mai mult de cincizeci de ani.

Irene Papas a jucat în filme grecești și internaționale emblematice, lansate în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Zvonurile și poveștile despre viața sa personală au umbrit, uneori, talentul sau incredibil.

Descoperită de regizorul american de origine greacă Elia Kazan, Irene Papas a triumfat în două roluri clasice, Electra și Antigona.

Actrița a fost, de asemenea, Elena din Troia, Caterina de Aragon, văduva în “Zorba Grecul”, partenera lui Kirk Douglas în “Frăția” sau Katherine, soția lui Henry al VIII-lea, alături de Richard Burton în ,,Anne celor o mie de zile”.

Irene Papas a apărut în peste 80 de filme, desfășurându-și activitatea între 1948 şi 2003.

În 1978, artista a colaborat cu compozitorul Vangelis la realizarea albumului “Odes”.


Ultimele stiri
Un gigant auto își schimbă strategia de vânzări. Vrea să producă mai puține mașini și să reducă numărul…

Peste 9.000 de locuri de muncă pentru absolvenți, disponibile la „Bursa locurilor de muncă” din București. Majoritatea, pentru…

Mesajul lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri: „Am încredere că ajungem la un rezultat bun pentru…

Dosarul „10 August”. Faptele s-ar putea prescrie la opt ani de la violențele din Piața Victoriei, potrivit unei…

China ar fi intrat în posesia unor componente ale avioanelor de vânătoare F-35, în urma unei erori de…

Avertisment pentru românii care călătoresc la Bruxelles. Protestele sindicale pot da peste cap zborurile și transportul public |…

Bărbat, împușcat de agenții ICE în timpul unei operațiuni în New York. Primarul Mamdani: „Vrem ca ICE să…

Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează