Confidenţialitate



Actriţa Carrie Fisher, interpreta personajului Prinţesa Leia din ”Războiul Stelelor”, a suferit un infarct


Actriţa Carrie Fisher, interpreta personajului Prinţesa Leia din ”Războiul Stelelor”, a suferit un infarct

Celebra actriţă, interpreta personajului Prinţesa Leia, se afla la bordul unui avion care urma se îndrepta spre Los Angeles. Ea a suferit infarctul cu doar 15 minute înainte ca avionul United Airlines să aterizeze.  Câţiva pasageri au încercat să o salveze cu ajutorul unor tehnici de resuscitare.

Carrie Fisher, în vîrstă de 60 de ani, a fost transportată de urgenţă la un spital din Los Angeles imediat după ce avionul a aterizat.

Un reprezentant al poliţiei americane a dezvăluit pentru postul de televiziune NBC că starea de sănătate a actriţei ”nu este bună”.

Compania aeriană United Airlines a dat publicităţii un comunicat de presă în care a precizat că unul dintre pasageri a suferit un infarct, dar nu a  dezvăluit numele pasagerului.

Însă, unii dintre pasagerii aflaţi la bordul acelei aeronave au publicat deja pe Twitter câteva mesaje în care au descris incidentul.

”Nu ştiu cum să procedez în acest caz, dar Carrie Fisher a încetat să mai respire în timp ce se afla la bordul avionului care o aducea acasă. Sper că va fi OK”. Mulţumesc echipajului companiei United, care a intrat imediat în acţiune, dar şi acelui medic minunat şi acelor infirmiere aflate la bord şi care au dat o mână de ajutor”, a scris o pasageră.

”Sunt complet şocat”, a scris un alt pasager. ”

Carrie Fisher, născută pe 21 octombrie 1956, este fiica actriţei Debbie Reynolds şi a cântăreţului Eddie Fisher. A devenit celebră cu rolul Prinţesei Leia din trilogia iniţială a francizei ”Star Wars” (1977-1983), pe care l-a reluat şi în cel mai recent film din această serie, ”Star Wars: Trezirea Forţei”. S-a remarcat şi în alte filme, precum  ”Fraţii Blues/ The Blues Brothers” (1980),  ”Când Harry a cunoscut-o pe Sally/ When Harry Met Sally” (1989).

Actriţa americană a scris patru romane şi trei volume de memorii şi a fost căsătorită cu muzicianul Paul Simon în perioada 1983-1984.

Carrie Fisher a avut apoi o relaţie cu impresarul Bryan Lourd în perioada 1991 – 1994. Cei doi au împreună o fiică.

În cel mai recent volum de memorii, Carrie Fisher a dezvăluit că ea şi Harrison Ford, interpretul personajului Han Solo în franciza ”Star Wars”, au avut o aventură în timpul filmărilor de la primul lungmetraj din această serie cinematografică. În acea periadă, Carrie Fisher avea vârsta de 19 ani, iar Harrison Ford avea 33 de ani, era căsătorit şi avea doi copii.


Ultimele stiri
Inflația a urcat la 6,9% în octombrie. Cele mai mari scumpiri, înregistrate la chirii și combustibili | AUDIO

Dispută PSD-PNL pe tema fondurilor PNRR. Raluca Turcan îi cere lui Sorin Grindeanu să numească jaloanele exacte aflate…

Arad: Captură de peste șase milioane de țigarete de contrabandă. Marfa, în valoare de peste un milion de…

Noi amenințări cu bombă în Franța și Italia. Traficul feroviar din gara Calais a fost dat peste cap…

Salariile au crescut cu 5% într-un an, dar puterea de cumpărare a scăzut cu 1,5% | AUDIO

Neamț: Suspiciune de intoxicare cu spray la un liceu din județ. 22 de copii și un adult au…

Călin Georgescu, trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de…

Nadia Comăneci împlinește 65 de ani. România marchează în 2026 jumătate de secol de la momentul istoric de…

Percheziții DIICOT la Oil Terminal și Vama Constanța într-un dosar de fraudă cu petrol. Prejudiciu de peste 25…

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială: România ar putea rămâne cu 15 județe, în loc de 41 | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează