Confidenţialitate


Actorul francez Alain Delon, primit cu aplauze la TIFF


Actorul francez Alain Delon, primit cu aplauze la TIFF

Actorul francez Alain Delon a fost aseară oaspete de onoare al Festivalului Internaţional de Film Transilvania. El a luat parte, la proiecţia în aer liber a primului film pe care l-a produs, interpretat şi regizat, Afacerea Pigot.

S-au vândut aproximativ 3.000 de bilete. Simbol al masculinității în anii 60-70, el a explicat înaintea proiecției de film că se bucură că în public sunt multe femei, adăugând: “O să rog femeile să rămână aici pentru că trebuie să ştiţi că nu sunt gay”.

Renumitul actor francez în vârstă de 81 de ani a fost aplaudat şi aclamat în momentul în care a ajuns în Piaţa Unirii, din Cluj.

Legendarul actor Alain Delon, simbol al cinematografiei europene, este prezent pentru prima dată în România. Pentru contribuţia sa artistică excepţională, el va primi premiul de excelenţă, sâmbătă, în cadrul galei de închidere a TIFF. Are o  carieră impresionantă şi peste 100 de interpretări memorabile, în cei 60 de ani de la debutul său în cinematografie.

Rocco şi fraţii săi” (1960), ”În plin soare” (1960), ”Eclipsa” (1962), ”Ghepardul” (1963), ”Laleaua neagră” (1964), ”Samuraiul” (1967), ”Borsalino” (1970), ”Notre histoire” (1984) sau ”Pe cuvânt de poliţist” (1985) sunt doar câteva dintre filmele pentru care Alain Delon este considerat cel mai important actor francez al secolului XX.

Festivalul de la Berlin i-a acordat Ursul de Aur onorific în 1995, iar în 2005 a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare de către preşedintele Jacques Chirac, pentru contribuţia sa la arta cinematografică.

Rebelul enigmatic al cinematografiei franceze a colaborat, de-a lungul carierei sale, cu nume precum Luchino Visconti, Jean-Luc Godard, Jean-Pierre Melville, Michelangelo Antonioni şi Louis Malle, iar meritele i-au fost recunoscute, în nenumărate rânduri, de marile festivaluri.


Ultimele stiri
Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare