Confidenţialitate


Actorul Adrian Titieni, la aniversare


Actorul Adrian Titieni, la aniversare

Născut la 6 iunie 1963, la Bistriţa, Adrian Titieni este un apreciat actor, care a absolvit, în 1988, cursurile Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale” – clasa profesorului Mircea Albulescu. În 2003, a absolvit cursurile postuniversitare de Regie şi Montaj Film şi TV, la aceeaşi universitate.

În perioada 1993-1994, amintește Agerpres, Adrian Titieni a lucrat la postul naţional de televiziune, ca realizator în cadrul Departamentului Educaţie-Ştiinţă, iar între 1996-1997, a fost consilier la departamentul de Relaţii Publice al Preşedinţiei României, precizează site-ul www.cinemagia.ro. A fost director al Studioului Casandra (UNATC) în perioada 1999-2000 şi este membru fondator al Fundaţiei Române pentru Educaţie şi Educatori. A fost consilier de stat în cadrul cancelariei prim-ministrului, Călin Popescu-Tăriceanu (17 aug. 2007-19 dec. 2008).

Din 1989 a fost şef al catedrei “Artei Actorului” din UNATC. Este profesor universitar doctor, iar din 2012 până în 2015 a fost rector al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Debutează pe scena Teatrului “Toma Caragiu” din Ploieşti, pentru ca apoi să joace în multe teatre din Bucureşti (Nottara, Odeon, Foarte Mic, Naţional, Bulandra, Comedie, Metropolis etc.) şi din ţară (Braşov, Constanţa, Buzău, Sibiu, Constanţa), menţionează http://aarc.ro.

Ca actor al Teatrului Naţional Bucureşti, Adrian Titieni a fost Harap Alb, în spectacolul după basmul omonim regizat de Grigore Gonţa (1983-1990), Charimus, în spectacolul “Fata din Andros”, regia lui Grigore Gonţa (1985-1987), Aumerle în “Richard al II-lea”, regia Mihai Măniuţiu (1998-2000). A mai jucat în “Clovnii”, regizat de Mihai Mălaimare (1985-1988), în “Tamerlan cel Mare”, regia Victor Ioan Frunză (1992) şi în “Purificare”, regia Alexandru Mâzgăreanu (2011-2012). În 1987-1988, la Studioul Casandra, a fost inspectorul de poliţie din “Capul de răţoi” (regia M.C. Ranin), şi tatăl, în “Stress” (regia Mircea Albulescu). Tot în 1987, a interpretat la Teatrul de Comedie rolul Brighela, în “Slugă la doi stăpâni” (regia Tudor Mărăscu).

Din filmografia sa menţionăm: “Pas în doi” (regia Dan Piţa, 1985), “Expediţia” (regia Mircea Moldovan, 1988), “Balanţa”, (regia Lucian Pintilie, 1992), “Moartea Domnului Lăzărescu” (regia Cristi Puiu, 2005), “Valuri” (regia Adrian Sitaru, 2007), “Restul e tăcere” (2007), “Schimb valutar” (2008), “Pescuit sportiv” (regia Adrian Sitaru, 2008), “Week-end cu mama” (2009), “Prinţesa şi broscoiul” (2010), “Colivia” (2010), “Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011), “Câmp cu maci” (2011), “Betoniera” (2011), “Domestic” (2012), “Şi caii sunt verzi pe pereţi” (2012), “Carmen” (2012), “Kiddo” (2012), “Poziţia copilului” (2013), “Puzzle” (2013), “Doar cu buletinul la Paris” (2015), “Bacalaureat” (2016), “Fixeur” (2016).

A interpretat diverse roluri şi în filme de televiziune, între care: “La urgenţă” (regia Andrei Zincă, 2006), “Brand” (regia Ilinca Stihi, 2005), “Marfa vie” (regia Gelu Colceag, 2004), serialele “Trei surori” (regia Cornel Todea, 1991), “Kafka” (regia Domniţa Munteanu, 1996), “În familie” (2002-2004) şi “Regina” (2008-2009), precum şi multe altele. Deţine rolul principal în serialul “Fructul Oprit” difuzat în prezent la Antena 1.

Preşedinţia României i-a conferit profesorului Adrian Titieni, la 10 decembrie 2004, Medalia “Meritul pentru Învăţământ” clasa I, “pentru abnegaţia şi devotamentul puse în slujba învăţământului românesc, pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi promovarea cercetării ştiinţifice” din România, se arată pe site-ul http://aarc.ro.

În 2008, este distins de FESTCO cu premiul Cel mai bun actor de comedie, pentru rolul Alexandru Andronic din spectacolul “Ultima oră”, regia Gelu Colceag.

În 2009, Adrian Titieni iniţiază “Sighişoara Film Festival”, rezervat filmelor româneşti premiate la festivaluri internaţionale.

Anul 2010 îi aduce artistului Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Internaţional “GrandOff, de la Varşovia, Polonia, pentru filmul de scurtmetraj “Colivia”, în regia lui Adrian Sitaru. În 2011, i se acordă Premiul pentru interpretare masculină, în cadrul Premiilor Uniunii Cineaştilor din România – ediţia 40, pentru rolurile din filmele “Colivia” şi “Lord”.

Primeşte în 2012, Premiul Gopo pentru cel mai bun actor, pentru interpretarea personajului “doctorului Crişan” din filmul “Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, în regia Adrian Sitaru.

În 2016, primeşte Premiul Bayard pentru cel mai bun actor, pentru rolul tatălui din “Ilegitim” de Adrian Sitaru la Festivalul Internaţional al Filmului Francofon din Namur, Belgia. De asemenea, este distins de Festivalul Naţional de Film de la Chicago cu Premiul Silver Hugo pentru cel mai bun actor pentru rolul din filmul lui Cristian Mungiu, “Bacalaureat”.

Adrian Titieni este căsătorit cu actriţa Adriana Titieni şi au împreună doi copii, o fată şi un băiat.


Ultimele stiri
David Popovici, campion european la 200 de metri liber. Devine primul înotător care realizează dubla 100 – 200…

O a doua dronă a fost găsită vineri în județul Tulcea

Incendii în Spania: rămășițele a trei regi ai Aragonului, evacuate dintr-o mănăstire | AUDIO

Accident grav în Mureș: trei oameni, între care un minor, au murit și patru au fost rănite |…

Viorel Pașca scapă de sechestrul pus pe conturile și averea familiei sale. Ce au decis judecătorii | AUDIO

Fotbalistul norvegian Erling Haaland a stabilit patru recorduri mondiale pentru performanțele sale | AUDIO

Legea salarizării bugetare: Ministerul Muncii trimite amendamentele la Cotroceni în weekend | AUDIO

Accident rutier pe A0. Un om și-a pierdut viața, iar altul a fost rănit și transportat la spital

Copiii din Germania vor primi câte zece euro lunar pentru pensia privată. Măsura se aplică până la vârsta…

Tulcea: A fost securizată zona unde au fost găsite resturile dronei care a explodat. O echipă a MApN…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează