Confidenţialitate


Acord la Bruxelles. Marea Britanie rămâne în UE, dar va avea ”un statut special”


Acord la Bruxelles.  Marea Britanie rămâne în UE, dar va avea ”un statut special”

Liderii statelor membre UE au ajuns la un acord, vineri seară, privind termenii menţinerii Marii Britanii în Uniunea Europeană, documentul conţinând o clauză care va permite limitarea indemnizaţiilor sociale ale angajaţilor comunitari străini, în anumite condiţii.

“S-a ajuns la un acord, drama a luat sfârşit”, a transmis prin Twitter preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite.

“Este un compromis rezonabil”, a confirmat premierul Cehiei, Bohuslav Sobotka.

Acordul va permite Marii Britanii să activeze oricând în următorii şapte ani o clauză care va permite limitarea indemnizaţiilor sociale de care beneficiază angajaţii veniţi din altă ţară UE, în cazul în care vor fi presiuni semnificative asupra serviciilor publice naţionale. Aceste condiţii au fost negociate în mod detaliat cu liderii ţărilor central şi est-europene.

Conform acordului, Marea Britanie nu va mai avea dreptul de a negocia alţi termeni în relaţia cu Uniunea Europeană. Termenii relaţiei de apartenenţă a Marii Britanii la Uniunea Europeană nu vor fi modificaţi nici măcar dacă cetăţenii britanici vor vota la referendum pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Marea Britanie va fi pentru totdeauna în afara unei Europe-mai-bine-integrate și nu va fi niciodată parte a unui superstat european”, a anunțat David Cameron într-o conferință de presă.

 

Statut special pentru Marea Britanie

Regatul Unit va putea suspenda, timp de şapte ani, ajutoarele sociale pe care le acordă imigranţilor din Uniune, care vor veni pe teritoriu britanic după intrarea în vigoare a mecanismului, nu şi pentru cei care se află deja acolo. De asemenea, alocaţiile pentru copiii care nu şi-au urmat părinţii în Marea Britanie şi au rămas acasă vor fi reduse. În plus, centrul financiar din Londra îşi va putea menţine distanţa faţă de regulile financiare impuse în zona euro, iar Marea Britanie nu va trebui să ia parte la integrarea, din ce în ce mai puternică, a blocului comunitar.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…