Confidenţialitate


Acord istoric de încetare a luptelor între guvernul columbian şi gherila marxistă FARC


Acord istoric de încetare a luptelor între guvernul columbian şi gherila marxistă FARC

Guvernul Columbiei şi rebelii stângişti FARC au ajuns la un acord istoric de încetare a luptelor.

Înţelegerea este menită să pună capăt unui conflict armat care s-a desfăşurat în mod continuu din 1964 şi până în prezent.

“Astăzi este o zi istorică pentru ţara noastră după mai mult de 50 de ani de confruntări, morţi, atentate şi durere. Am pus punct final conflictului armat cu FARC”, a declarat preşedintele columbian,  Juan Manuel Santos, într-o ceremonie oficială desfăşurată în capitala Cubei, Havana, unde s-au desfăşurat, din 2012, negocierile de pace.

Potrivit liderului de la Bogota, acordul include termeni cu privire la demilitarizarea şi demobilizarea militanţilor FARC.

Cu o populaţie de 46 de milioane de locuitori, Columbia era considerată un stat aproape eşuat, însă a reuşit să atragă investitori şi să devină un pol pentru turişti după ce fostul preşedinte, conservatorul Alvaro Uribe, a lansat o puternică ofensivă, în 2002, împotriva rebelilor stângişti, cu sprijinul militar al americanilor.

Gruparea FARC a cerut, acum aproape un an, un armistiţiu unilateral, iar executivul a răspuns prin oprirea raidurilor aeriene.  Negociatorii au ratat iniţial un termen limită de semnare a acordului.

FARC este considerată o grupare teroristă de către Statele Unite şi UE.


Ultimele stiri
Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…

București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și…

Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…