Confidenţialitate


Accident rutier pe DN2 E85, cu 3 mașini. A fost activat planul roșu de intervenție


Accident rutier pe DN2 E85, cu 3 mașini. A fost activat planul roșu de intervenție

A fost activat planul roșu de intervenție luni dimineață în județul Ialomița, în urma unui accident rutier produs pe DN2 E85 între Coșereni și Movilița. 3 mașini în care se aflau 8 persoane au fost implicate în accident.

Dat fiind numărul mare de persoane implicate în acciodente, s-a decis activarea planului roșu, iar la fața locului au fost trimise mai multe ambulanțe și autospeciale de pompieri.

Din fericire, accidentul nu a fost atît de grav pe cât se anunțase prin apelul la 112, astfel că planul roșu a fost dezactivat după aproximativ o jumătate de oră.

Potrivit reprezentanților ISU Ialomița, o persoană a fost descarcerată de pompieri.

Din accident au rezultrat 4 victime, respectiv 34 adulți și un copil de 14 ani.

Din fericire, cu totții au suferit vătămări ușoare, astfel că în final accidentul a fost încadrat ca unul ușor.

Răniții au ajuns la Spitalul din Urziceni. Cu toate acestea, polițiștii au deschis un dosar de cercetate penală pentru vătămare corporală din culpă și urmează să stabilească exact ce s-a întâmplat.

Cel mai probabil, potrivit primelor date, una dintre mașini ar fi ajuns pe contrasens, din motive ce vor fi stabilite de polițiști.

Foto: ISU Ialomița


Ultimele stiri
Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează