Confidenţialitate


Accident de microbuz pe un drum comunal din Giurgiu


Accident de microbuz pe un drum comunal din Giurgiu

Un microbuz în care se aflau șapte pasageri a fost implicat, joi dimineață, într-un accident pe un drum comunal din localitatea giurgiuveană Săbăreni.

Trei persoane au fost rănite.

Potrivit ISU Giurgiu, accidentul s-a produs pe DC 143.

Microbuzul a intrat în coliziune cu un autoturism, în care se aflau două persoane.

„În urma evenimentului rutier, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale: două din microbuz, preluate de SAJ și transportate la spital, iar una din autoturism, care a fost preluată de SMURD și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Aceasta a refuzat transportul la spital”, a transmis ISU Giurgiu.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului Bolintin Deal. De asemenea, sunt prezente și două ambulanțe SAJ.

Pompierii intervin la fața locului și asigură măsurile PSI deoarece au fost scurgeri de carburant pe partea carosabilă.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează