Confidenţialitate


Accident aviatic în India : 14 morţi şi 123 de răniţi, dintre care 15 în stare gravă


Accident aviatic în India :  14 morţi şi 123 de răniţi, dintre care 15 în stare gravă

Avionul aparținînd companiei low cost Air India Express s-a rupt în două la aterizare.

Aparatul de zbor efectua o cursă între Dubai şi Calicut.
Este vorba despre un Boeing 737, la bordul căruia se aflau 184 de pasageri şi 7 membri ai echipajului.
Conform datelor preliminare, aterizarea nu a putut fi controlată din cauza ploii musonice şi avionul a alunecat pur şi simplu până când a ieşit de pe pista udă.
Aeronava s-a rupt din cauza impactului puternic. Dar cum kerosenul era pe terminate şi pompierii au intevenit la timp, avionul nu a luat foc.
Conform BBC, 10 dintre pasageri erau copii.
Printre cei despre care se ştie că şi-au pierdut viaţă se numără şi pilotul aeronavei.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează