Confidenţialitate


Academia Deşteptarea: Săpături după politicieni la Roşia Montană


Metale rare, manelițiu și mediocriu, descoperite de cercetatorii de la Academia Desteptarea in timp ce escavau dupa politicieni in mina de la Rosia Montană.

Academia Deșteptarea lovește și astăzi cu un studiu: Monica, George si Vlad au aflat, din cercetări elaborate evident, cine urmează să coboare în subteran la Roșia Montană, după Victor Ponta și Valeriu Zgonea. Specialiștii noștri au următoarele estimări:

1) Ion Iliescu – este personajul cel mai așteptat în subteran, el fiind din punct de vedere politic de foarte multă vreme acolo, în galeria de aur. Oricum, Ion Iliescu nu le este străin minerilor și nici minerii nu sunt entități necunoscute pentru ilustrul tovarăș.

2) Crin Antonescu – cercetările au cofirmat că actualul președinte al Senatului are șanse să ajungă în mină pentru că el visează profund la cea mai înaltă funcție în stat și astfel ar putea cădea într-un somn foare-foarte adânc.

3) Victor Pițurcă alaturi de naționala României – Tricolorii extrag deja manelițiu și mediocriu din subsolurile clasamentelor așa că n-ar mira pe nimeni dacă aceștia s-ar ascunde în pământ de rușine, în fața Generației de Aur.


Ultimele stiri
Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în fața lui Péter Magyar: „Vom servi țara și națiunea ungară din opoziție”

Când a avut loc primul Paște creștin? Preot: Odată cu trecerea din moarte la viață a Mântuitorului Hristos…

Mesajul Arhiepiscopul Clujului, Înaltpreasfințitul părinte Andrei, de Paște: „Oamenii ar trebui să fie mai predispuși în a se…

Părintele Grigore Alexandru Meșteroaie, despre importanța Învierii pentru creștini: Este turnesolul credinței noastre | AUDIO

Ce simbolizează „A doua Înviere” și „Săptămâna Luminată”: explicațiile Arhiepiscopului Clujului, Înaltpreasfințitul Andrei | AUDIO

Paștele, cea mai importantă sărbătoare a ortodoxiei. Tradiții și obiceiuri păstrate în sufletul românilor | GALERIE FOTO

Care este semnificația Paștelui și de ce sărbătorim Învierea la miezul nopții de sâmbătă spre duminică. Explicațiile a…

Cum se sărbătorește Paștele în lume. Obiceiuri unice din Germania, Italia și Marea Britanie | GALERIE FOTO

Răstignirea Domnului – o icoană între reprezentare și simbol

Ce faci cu lumânarea de la Înviere: tradiții, semnificații și obiceiuri respectate de români