Confidenţialitate


Absolventii care nu au promovat examenul de Bacalaureat vor fi sprijiniti, spune ministrul Educatiei, Remus Pricopie


Absolvenții care nu au promovat examenul de bacalaureat vor fi sprijiniți, spune ministrul educației.

‘

Remus Pricopie speră ca aceștia să nu-și piardă încrederea și să se pregătească mai bine pentru sesiunea din toamnă.

‘

S-au centralizat aproape toate rezultatele – aproximativ 60% dintre cei care s-au prezentat la examenul din acest an au reușit să promoveze.

‘

‘

În acest an, au intrat în sălile de examen aproape 150 de mii de absolvenți – din cei peste 161-una de mii care s-au înscris. Aproximativ 270 de candidați au fost eliminaţi pentru că au încercat să copieze.

‘

Până ieri după-amiază se centralizaseră 99,62% din rezultatele obţinute, iar potrivit acestor date 59, 18% dintre elevi au promovat.

‘

Ministrul Remus Pricopie le-a transmis felicitări tuturor absolvenților de liceu care au susținut în aceste zile Bacalaureatul și i-a încurajat pe cei care nu au promovat să-și păstreze încrederea în forțele proprii.

‘

În plus, cei care se văd nevoiți să se pregătească în continuare vor fi sprijiniți. Cel mai probabil, ministrul Educației vorbește de sesiunea specială de Bacalaureat, a treia, care se va desfășura în perioada februarie-martie.

‘

Din toamnă și până la începutul anului viitor, elevii care nu au promovat sau care nu s-au prezentat la examen vor beneficia de meditații gratuite.

‘

Candidații nemulţumiţi de rezultate vor putea depune contestaţii astăzi, între orele 12.00 şi 16.00, iar rezultatele finale se vor afișa în data de 11 iulie.


Ultimele stiri
Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…

Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…

Noi manifestații violente în Franța. Peste 400.000 de oameni au ieșit în stradă. Au fost proteste și în…

Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează