In meciul decisiv, ultimul din faza grupelor principale, campioana Romaniei la handbal feminin a zdrobit formatia daneza Viborg, scor 32-22.
Steaua şi Astra au înregistrat înfrângeri.
Noel Gallagher a contractat o infecţie în piept în timpul turneului, dar muzicianul în vârstă de 47 de ani îşi…
Voltaj a schimbat piesa cu care va reprezenta România la Eurovision, în Viena. Formaţia va cânta 'De la capăt' jumătate…
O bancă goală în parc. Patru cupluri. Unele celebre, altele mai puțin.Patru scene. Patru întâlniri.Aceiași actori într-o comedie
Un vultur care s-a lansat în zbor din vârful celei mai înalte clădiri din lume, turnul Burj Khalifa din Dubai,…
Progresele din ştiinţă ar putea fi afectate de prea multe...studii, am aflat luni în Deşteptarea. Un studiu numit 'Degradarea atenţiei…
Locuitorii oraşului Bacău vor trăi în următoarele 20 de zile cu artificii ca de Revelion, scopul fiind îndepărtarea ciorilor care…
Pagina oficială de Facebook a preşedintelui Klaus Iohannis a înregistrat 1,5 milioane de like-uri sâmbătă, şeful statului postând un mesaj…
Circulaţia feroviară este blocată între Strehaia şi Drobeta Turnu Severin, pe magistrala 100 București-Timișoara.
Fostul preşedinte Traian Băsescu se va prezenta miercuri la Parchet, pentru a fi audiat în dosarul în care Gabriela Firea…