Confidenţialitate


A venit canicula după care am plâns jumătate de an, şi acum ne plângem de ea


A venit canicula după care am plâns jumătate de an, şi acum ne plângem de ea

Sunt maxime de 37 de grade Celsius în anumite zone din ţară, ceea ce i-a determinat pe meteorologi să ia în calcul posibilitatea de a emite Cod roşu de caniculă pentru patru judeţe.

Meteorologii au emis Cod portocaliu de caniculă valabil luni în patru judeţe din ţară, respectiv în Timiş, Arad, Bihor şi Satu-Mare.

„În aceste judeţe este nevoie de mare atenţie, pentru că miercuri noapte vor fi emise cu siguranţă avertizări de descărcări electrice şi furtuni foarte puternice, violente”, a spus Ion Sandu cu prilejul Comandamentului de urgenţă reunit la Guvern.

Trucuri care ne scapă de caniculă:

Răcirea aşternutului în frigider. Aşternutul trebuie umezit, pus într-o pungă de plastic şi apoi lăsat câteva ore în frigider. Scos chiar înainte de culcare, ne va ajuta să ne răcorim imediat, iar efectul va dura întreaga noapte.

Umezirea încheieturilor de la mâini cu apă rece. Putem folosi, în lipsa apei, un şerveţel umed.

Cea mai mare greşeală pe care o facem atunci când vrem să ne răcorim este duşul cât mai rece. În contact cu apa foarte rece, trupul va începe să lupte cu frigul, să tremure, iar în scurt timp se va încălzi foarte repede. Astfel, ideale sunt duşurile calde, iar unele zone ale corpului, de exemplu faţa, pot fi stropite cu apă rece.

Mâncarea mai picantă, mai ales cea care conţine curry, este foarte bună în perioada caniculară. Curry conţine capsaicină, un compus din ardeiul iute, care stimulează transpiraţia. Prin transpiraţie abundentă, corpul se răceşte rapid şi eficienti.

Băuturile fierbinţi ajută şi ele la răcorirea corpului, chiar dacă acest lucru pare surprinzător. Ele stimulează transpiraţia, care se evaporă şi astfel pielea se va răcori.

O idee bună este să atârnăm în faţa geamului o pânză udă, care va ajuta la răcirea aerului care intră în interior.

Foto: lolbrary.com


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu