Confidenţialitate

A murit chitaristul şi cofondatorul AC/DC

Malcolm Young, chitarist şi cofondator al formaţiei AC/DC, a murit, sâmbătă, la vârsta de 64 de ani.

„Astăzi, cu mare durere, AC/DC anunţă moartea lui Malcolm Young. Împreună cu Angus (n.r. Angus Young), Malcolm a fondat şi creat AC/DC. Cu enormă dedicaţie şi angajament, el a fost forţa motoare a trupei. Ca vizionar, chitarist şi compozitor, el a fost un perfecţionist şi un om unic. Şi-a urmat mereu convingerile şi făcut şi spus exact ce a dorit. A fost foarte mândru de tot ce a creat. Loialitatea lui faţă de fani a fost fără egal”, au anunțat cei de AC/DC pe pagina de Facebook.

Malcolm Young s-a retras din formaţia AC/DC, în 2014, după ce a fost diagnosticat cu demenţă.

AC/DC – pionierii muzicii hard rock și heavy metal

AC/DC s-a înființat în 1973 în Sydney, Australia, de  frații Malcolm și Angus Young. Considerată pioniera muzicii hard rock și heavy metal, AC/DC și-a pus amprenta puternic asupra muzicii anilor ’70. Este una dintre cele mai influente trupe rock din istorie, înregistrările trupei vânzându-se într-un număr colosal de peste 200 de milioane în toată lumea.

La început, formația AC/DC avea ca membri pe chitariștii Malcolm și Angus Young, toboșarul Colin Burgess, basistul Larry Van Kriedt și solistul Dave Evans.

Cum Angus era încă la școală, sora lui, Margaret, îi sugerează să poarte uniforma sa școlară pe scenă, ceea ce între timp a devenit marca sa.

Povestea numelui AC/DC, susținută de frații Young, este că Margaret le-a propus acest nume după ce a văzut inscripția pe mașina ei de cusut. AC/DC este o abreviere de la ”Curent Alternativ/Curent Continuu” (”Alternating Current/Direct Current”). Le-a plăcut felul în care acest nume ”simbolizează energia muzicii și a spectacolelor formației”.

Primul concert AC/DC a fost susținut de Anului Nou într-un club din Sydney, iar prima înregistrare a fost single-ul „Can I Sit Next To You Girl/Rockin’ In The Parlour”, în februarie 1974.

De-a lungul timpului, trupa a suferit schimbări de componență, prima fiind chiar înainte de a lansa albumul de debut,”High Voltage”, în 1975. Din cauza fricii sale de a cânta în public, Dave Evans a avut o perioadă extrem de scurtă în trupă, fiind înlocuit de şoferul formaţiei, Bon Scott.

Alături de Bon Scott, trupa a cunoscut succesul internațional, având și o perioadă foarte prolifică, 7 albume în doar 4 ani.

În 1979 apare albumul ”Highway to Hell”. A fost, la acea vreme, cel mai de succes disc AC/DC. Albumul debutează cu un imn hard rock considerat și astăzi de mulți dintre fanii înfocați ca fiind cântecul-simbol AC/DC. A devenit rapid primul album american vândut în peste 1 milion de copii.

La mai puțin de un an de la lansarea albumului, Bon Scott, în vârstă de 33 de ani, avea să fie găsit mort în mașina unui prieten. Moartea sa a fost diagnosticată ca fiind consecința unei intoxicații cu alcool.

În 1980, trupa, împreună cu noul vocal, Brian Johnson, înregistrează albumul „Back in Black” ca un tribut  dus lui Bon Scott.

În doar câteva săptămâni ajunge numărul 1 în topurile britanice, numărul 2 în Australia şi numărul 4 în U.S.A. Având câteva dintre cele mai mari hituri ale trupei, precum „Hells Bells”, „You Shook Me All Night Long” sau piesa de titlu „Back in Black”, devine cel mai popular album AC/DC. Ajunge pe locul 2 în topul celor mai bine vândute albume din toate timpurile, după ”Thriller” al lui Michael Jackson.

Și perioada alături de Brian Johnson este una foarte aglomerată pentru AC/DC, înregistrând de atunci nu mai puțin de 10 albume, ceea ce le aduceun număr uriaș de fani în toată lumea.

Un alt album de top al trupei este ”Black Ice”, lansat în octombrie 2008. A intrat pe locul 1 în topurile din 29 de țări din America de Nord, Europa și Australia.

Turneul mondial ”Black Ice” a înregistrat în perioada 2008-2010 încasări de aproape 450 de milioane de dolari, cu 168 de concerte și un public estimat la aproape 5 milioane de spectatori. Este clasat pe locul 2 în topul celor mai de succes turnee din istorie, după turneul Rolling Stones, ”A Bigger Bang”.

În septembrie 2014, Malcolm Young a anunțat că se retrage oficial din formație, din cauza problemelor de sănătate, locul lui fiind ocupat de nepotul său și al lui Angus, Stevie Young.