Confidenţialitate


A început o nouă rundă a celei mai mari competiții de robotică din România


A început o nouă rundă a celei mai mari competiții de robotică din România

A început al doilea sezon FIRST Tech Challenge Romania în cădrul căruia se așteaptă participarea a peste 84 de licee din toată România, însemnând peste 1200 de elevi și 300 de mentori implicati în cea mai mare competiție de robotică din țara noastră.

Provocarea lansată echipelor participante este să construiască timp de 6 luni un robot funcțional, aplicând principii ale educației STEM. Miza este participarea la campionatul național din București, în martie 2018 și ulterior la campionatul mondial din SUA, programat o lună mai târziu.

FIRST Tech Challenge este adus în România cu licență de la FIRST USA (For Inspiration and Recognition of Science and Technology), de peste 20 de ani prezentă pe plan global cu programe internaționale de robotică.

FIRST Tech Challenge Romania este un program dezvoltat de către Asociația Nație Prin Educație, în parteneriat cu McCann Bucharest.

La precedentă ediție FIRST Tech Challenge Romania, îndrumați de mentori și antrenori, elevii au fost încurajați să își dezvolte abilități din domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii. Aceștia au învățat importanța muncii în echipă și a inovației, precum și să aplice principii de inginerie în domeniul roboticii, într-un mediu competitiv.
La finalul sezonului competițional, cinci dintre echipe au avut şansa să susțină un meci demonstrativ într-un spațiu simbol al tehnologiei şi al ştiintei automobilistice, galeria Țiriac Collection.

În luna iunie, elevi de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, Colegiul Național Spiru Haret, Colegiul Național Sf. Sava şi Colegiul Național Militar Dimitrie Cantemir s-au întrecut cu roboții într-o demonstrație în fața prietenilor și a presei.


Ultimele stiri
Alexandru Rogobete, clarificări după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: „Este o măsură executorie. Banii vor veni,…

Alina Gorghiu, despre legea femicidului: „Se schimbă foarte multe la nivelul de protecție pe care statul îl poate…

Şeful Autorităţii Rutiere Române, Cristian Anton, arestat preventiv | AUDIO

Ambasadorul SUA în România: „Angajamentul Statelor Unite față de NATO și Articolul 5 este de neclintit”. Ce spune…

Medic din Capitală, găsit înjunghiat în urma incendiului izbucnit în apartamentul său. Anchetatorii iau în calcul trei ipoteze…

România a pierdut procesul cu Pfizer și e obligată să plătească toate dozele de vaccin anti-COVID. Decizia nu…

Sorin Grindeanu, despre întâlnirea cu președintele Nicușor Dan: „Nu am avut nici discuție telefonică, nici stabilită vreo întâlnire”.…

Piața Victoriei. Invitată este Alina Gorghiu, deputat PNL și președinte al Comisiei parlamentare „România fără violență domestică”

Proiectul de lege privind consumul de alcool pe stadioane, aprobat de Senat. Unii senatori s-au opus, reclamând încălcarea…

Regele Charles al III-lea și regina Camilla vor efectua o vizită de stat în SUA la sfârșitul lunii…