Confidenţialitate


A fost vândut castelul din Alba în care s-a produs o parte din filmul „Noi cei din linia întâi”


A fost vândut castelul din Alba în care s-a produs o parte din filmul „Noi cei din linia întâi”

O agenție imobiliară a anunțat o tranzacția importantă în județul Alba – vânzarea castelului din Zlatna.

Acesta a folosit de Sergiu Nicolaescu, în anul 1985, pentru a filma o parte semnificativă a scenelor din filmul „Noi cei din linia întâi”.

Deocamdată, nu se cunoaște numele cumpărătorului sau prețul exact plătit de către acesta.

Însă, se pare că imobilul va fi transformat în complex turistic, iar ultimul preț de vânzare, negociabil, era de 340.000 de euro – transmite corespondentul Europa FM, Ioana Sfârlea.

Clădirea este înconjurată de un teren de 8.800 mp și are demisol, parter, 2 etaje și mansardă, cu o suprafață totală de 1.400 mp.

Castelul a fost construit în perioada 1936 – 1939 de Ion Gigurtu, fost premier al României și fost acționar la minele de aur din zona Zlatnei.

După naționalizarea sa, castelul a fost folosit ca sediu al unei societăți miniere din anii ‘50, ca școală și tabără școlară pe timpul verii, iar la începutul anilor ‘80 a fost preluat de o unitate militară.

A urmat o perioadă de aproape 20 de ani când nimeni nu s-a mai îngrijit de starea lui, până când a fost preluat de Consiliul Județean Alba şi a fost scos la vânzare, în anul 2003.

În anul 2004 castelul a fost cumpărat, prin licitaţie, de către o firmă italiană, cu suma de 5 miliarde de lei vechi, cu intenția de a-l renova și a-l transforma în hotel.

După trei ani, în care a realizat o serie de lucrări de consolidare precum izolarea fundaţiei, compartimentare interioară, înlocuirea acoperişului, montarea scocurilor de scurgere a apei de ploaie, investitorul a renunțat la proiect și a pus imobilul la vânzare cu un preț de 700.000 de euro.

De atunci, prețul a scăzut de mai multe ori, ajungând la 340.000 de euro, negociabil, în luna octombrie din acest an pentru ca, în final, să-și găsească și un cumpărător, zilele trecute.


Ultimele stiri
Directorii de școli și inspectorii școlari vor fi schimbați anul viitor, iar concursurile ar urma să aibă loc…

Mai multe cluburi din SuperLiga României îi cer lui Nicușor Dan să nu promulge legea care stabilește că…

Un susținător al lui Călin Georgescu, obligat de instanță să achite 50.000 de lei daune morale unui bărbat…

Legea Nordis, promulgată de președintele Nicușor Dan: „Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri…

Percheziții ale Parchetului European la Primăria Târgu Jiu. Cercetările au legătură cu unele achiziții făcute în școli cu…

Premierul Bolojan: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă menajeră va fi reluată în Prahova. Despre responsabili: „Dacă…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…

Grecia: Consecințele furtunii Byron în sud-estul Greciei. Străzi inundate și drumuri blocate în Atena. Școlile au fost închise…