Confidenţialitate


A fost reținut pentru 24 de ore președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței


A fost reținut pentru 24 de ore președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței

Cristian Adomniței este acuzat de favorizarea făptuitorului și fals intelectual. Liberalul va fi prezentat mâine Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

În același dosar de corupție au mai fost plasate în arest pentru 24 de ore Carmen Irimescu și Teodora Jinga, doua șefe de serviciu din cadrul Consiliului Judetean, acuzate de abuz în serviciu şi trafic de influenţă.

De asemenea, a fost reţinută şi Letiţia Popa, administratorul unei firme care a primit un contract pentru tipărirea de materiale de promovare a județului, în valoare de 340.000 de lei.

Acţionarii firmei respective sunt Elena şi Gabriel Popa, finii primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează