Confidenţialitate


A fost oprită vânătoarea la 36 specii de păsări sălbatice


A fost oprită vânătoarea la 36 specii de păsări sălbatice

Curtea de Apel Brașov a decis, pe 20 august, suspendarea cotelor de vânătoare aprobate la 36 specii de păsări sălbatice pentru sezonul 2020-2021 (din cele 40 care se pot împușca), fapt care echivalează cu o interdicție a vânării acestor păsări, pe perioada suspendării.

Hotărârea, care survine unei acțiuni în instanță deschise de Asociația Alianța pentru Combaterea Abuzurilor, nu este definitivă, dar este EXECUTORIE, fiind aplicabilă de la momentul pronunțării.

Asociația Alianța pentru Combaterea Abuzurilor a atacat în instanță art. 4, art. 10, alin. (1), (2) și (3) din Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr.1400/13.07.2020 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic la care vânătoarea este permisă, pentru perioada 2020 – 2021, precum şi Anexele nr.3, nr.4 şi nr. 5 ale aceluiaşi Ordin, care conțin cotele de vânătoare aprobate pentru sezonul 2020-2021 la cele 40 de specii sălbatice de păsări care pot fi împușcate conform legislației în vigoare.

„Motivul cel mai probabil al suspendării este legat de faptul că nu există nici până în acest moment o metodologie clară a stabilirii acestor cote de vânătoare.

Societatea Ornitologică Română (SOR) a atras atenția prin nenumărate adrese către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor că nu este legală procedura prin care stabilește cotele de vânătoare. Potrivit legii, statul român are obligația să calculeze cotele de vânătoare în baza unor metodologii clare prin care să stabilească numărul de indivizi care pot fi împușcați fără ca populația speciei respective să fie afectată”, a declarat biologul SOR, Dorin Damoc.

„Hotărârea Curții de Apel Brașov este executorie de la momentul pronunțării, adică din data de 20 august 2020, și niciun vânător nu mai are dreptul să împuște, să recolteze, să transporte, să utilizeze sau să valorifice vreo pasăre (toate aceste activități circumscriindu-se infracțiunii de braconaj) din cele 36 de specii: porumbel gulerat, porumbel de scorbură, turturică, guguștiuc, ieruncă, prepeliță, ciocârlie de câmp, graur, sturzul de vâsc, sturzul cântător, sturzul viilor, sturzul de iarnă, stăncuță, gâscă de vară, gârlița mare, rață mare, rață mică, rață fluierătoare, rață cu cap castaniu, rață moțată, rață pestriță, rață sunătoare, rață lingurar, rață sulițar, rață cârâitoare, rață cu cap negru, lișiță, găinușă de baltă, sitar de pădure, becațină comună, becațină mică, cioară grivă, cioară grivă sudică, cioară de semănătură, coțofană, gaiță. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel nu este definitivă, dar este executorie de drept. Decizia poate fi atacată cu recurs în instanță, în termen de 5 zile de la comunicare”, a declarat Codruț Feher, vicepreședintele Asociației Alianța pentru Combaterea Abuzurilor.
Hotărârea Curții de Apel Brașov este executorie de la momentul pronunțării, (potrivit art. 14, alin. (7) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, ”Suspendarea executarii actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendarii”), iar efectele acestei Hotărâri sunt:

– stoparea imediată a vânătorii la speciile de păsări sălbatice la care sezonul de vânătoare a început: gaiță, cioară grivă (1 iunie), stăncuță (10 iulie); turturică, guguștiuc, prepeliță, gâscă de vară, rață fluierătoare, rață cu cap castaniu, rață pestriță, rață sunătoare, rață lingurar, rață sulițar, rață cu cap negru, cioară de semănătură (15 august),

– interzicerea vânării speciilor la care sezonul de vânătoare urmează să debuteze în data de 1 septembrie: porumbel gulerat, porumbel de scorbură, sturz de vâsc, sturz cântător, sturzul viilor, rață mare, rață mică, rață cârâitoare, lișiță, găinușă de baltă, sitar de pădure, becațină comună, becațină mică,

– interzicerea vânării speciilor la care sezonul de vânătoare urmează să debuteze în data de 15 septembrie: ciocârlie de câmp, ieruncă, rață moțată,

– interzicerea vânării speciilor la care sezonul de vânătoare urmează să debuteze în data 15 octombrie: gârliță mare.

Acțiunea deschisă la instanța brașoveană nu este prima de acest fel inițiată de Asociația Alianța pentru Combaterea Abuzurilor. În 2019, ONG-ul a obținut în instanță interzicerea vânătorii la ciocârlia de câmp și la alte trei specii de păsări în sezonul 2019-2020 prin două Hotârâri ale Curții de Apel Brașov, Hotărârea nr. 105/2019 pronunțată în Dosarul nr. 502/64/2019 rămasă definitivă (Suspendare) și Hotărârea nr. 37/25.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul cu nr. 522/64/2020 (Anulare, fond).

FOTO: Răzvan Zinică


Ultimele stiri
România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere