Confidenţialitate


A fost deschis dosar penal în cazul morții celor doi copii în Retezat


A fost deschis dosar penal în cazul morții celor doi copii în Retezat

Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul morții celor doi copii, alpiniști profesioniști, în Retezat. Salvamontiștii apreciază că vor ajunge la locul tragediei în 12 ore. Salvamontiștii spun că părinții copiilor le-au dat aseară declarații polițiștilor. Dosarul este instrumentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg.

Jandarmii din Hunedoara au confirmat că una dintre victimele avalanșei este Dor Geta Popescu, care participa, alături de tatăl ei la o ascensiune din circuitul 7 Munţi din Grădina Carpaţilor, un traseu înființat chiar de sora ei mai mare, Coco Popescu.

Celălalt copil care și-a pierdut viața este Erik Gulacsi, avea 12 ani şi era şi el un alpinist profesionist. El a stabilit, la începutul acestui an, un nou record european de vârstă când a atins vârful Aconcagua, la doar 12 ani.

În această dimineață s-a reluat misiunea de recuperare a celor două victime rămase în munte, în locul în care s-a produs avalanșa, din cauza condițiilor meteorologice.

18 salvatori montani și 5 jandarmi au plecat în această dimineață spre locul tragediei din Retezat pentru recuperarea trupurilor celor 2 copii uciși ieri de o avalanșă. Cei doi copii erau însoțiți de părinții lor, foști alpiniști.

Cele 5 persoane rănite în accidentul de avalanșă au fost coborâte de către echipele de salvatori către zona Cârnic și preluate de echipajele Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara și Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara. Ceilalți 51 de turiști, toți adulți, au rămas peste noapte la refugiul Gențiana, neavând nevoie de îngrijiri medicale.

Dor Geta Popescu  urma să escaladeze între 21 iunie şi 28 iulie vârful Lenin, de 7134 metri, în încercarea de a doborî acolo recordul de vârstă.

Din păcate, alpiniștii nu au ținut cont de avertizările salvamontiștilor, care au anunțat încă de vineri că în Retezat există risc major de avalanșe.


Ultimele stiri
Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…

Arad: Primăria Pecica a cumpărat o dronă care ar fi trebuit să-i depisteze pe cei care depozitează gunoiul…

Fratele fostului premier ungar Viktor Orbán, reținut într-un dosar de trafic de migranți | AUDIO

Academia Europa FM. Cum transformăm școala într-un spațiu sigur pentru copiii noștri?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează