Confidenţialitate


A fost creat un site care poate identifica subiectul oricărei imagini


A fost creat un site care poate identifica subiectul oricărei imagini

Compania de dezvoltare software Wolfram Alpha a dezvoltat o aplicație inteligentă care încearcă să identifice subiectul oricărei fotografii urcate pe site și, în timpul acestui proces, acumulează cunoștinte noi, devenind din ce în ce mai performantă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Unul dintre cele mai interesante teste constă în încărcarea unei fotogafii a unui avion în zbor, făcută cu un telefon mobil.

Aplicaţia identifică coordonatele GPS ale locului unde a fost făcută poza, ştie şi ora la care a fost făcută, analizează unghiul şi alţi fctori şi îţi spune ce avion era, unde zbura şi la ce altitudine.

”Aplicația nu reușește în toate cazurile de interogare să identifice corect fiecare subiect al imaginii, însă are o rată de succes impresionantă,”  spune Stephen Wolfram, fondatorul companiei Wolfram Alpha.

Ceea ce face ca această aplicație să fie și mai fascinantă este faptul că a fost proiectată pentru a învăța din greșeli, așa încât, chiar și atunci când eșuează în a da răspunsul corect, o face într-o manieră asemănătoare cu felul în care greșesc oamenii.

Pe site au fost testate zeci de milioane de fotografii cu scopul de a provoca aplicația să recunoască mamifere costumate amuzant, precum pisici  în costume spațiale sau leneși cu pălării aniversare, dar și personaje fictive, precum Chewbacca. În prezent aplicația reușește să identifice în mod corect aproximativ 10.000 de obiecte, alăturându-se astfel performanțelor unor softuri de identificare rapidă deja cunoscute, precum Goggles Google și Amazon Firefly.

https://www.imageidentify.com/

 

 


Ultimele stiri
Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial