Cum sărbătoresc italienii a doua zi de Paște: tradiții, mese în familie și ieșiri în natură | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
Italienii romano-catolici sărbătoresc luni a doua zi de Paște cu preparate tradiționale și muzică voioasă, de obicei la iarbă verde. La fel ca în România, statul din peninsulă le-a oferit cetățenilor o zi liberă de la muncă, iar mulți aleg să celebreze Învierea lui Hristos acasă, în familie, sau cu prietenii, la plajă, în parc sau la munte. O zi voioasă a fost și ieri, mai ales după slujba de dimineață.
După vineri și sâmbătă, zile solemne de rugăciune, a urmat bucuria Învierii la liturghia de duminică dimineață. Apoi, am fost invitat la masă de un grup de preoți catolici misionari: ei călătoresc în toată lumea, acolo unde este nevoie de ei.
Masa tradițională de Paște în Italia
Așadar, masa tradițională de Paște a început cu aperitivul: mezeluri, precum prosciutto crudo și salam, brânzeturi, ca asiago, și dovlecei și vinete asortate la cuptor.
Au urmat pastele: ravioli cu sos bolognese, presărate cu parmezan. Felul doi a avut ca vedetă centrală mielul, la cuptor cu cartofi.
Odată cu desertul, un chec tradițional – numit colomba – italienii au pus pe masă și prosecco, urmat, de la sine înțeles, de voie bună și cafea.





