Confidenţialitate


85.000 de copii sunt afectați de plecarea părinților la muncă în străinătate


Peste 85.000 de copii sunt afectaţi de plecarea părinţilor la muncă în străinătate, arată datele Autorității Naționale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie. Dintre aceștia, un sfert sunt în grija unor rude pentru că au ambii părinți plecați peste granițe.

Peste 65.000 de familii cu copii din țara noastră sunt afectate de fenomenul migrației.

Sunt aproape 16.000 de familii în care ambii părinți muncesc în altă țară, situație în care copiii sunt crescuți de bunici ori de alte rude. În peste 4.000 de cazuri, micuții se află în grija statului, a unui asistent maternal sau a vecinilor, arată datele Autorității Naționale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie. Totodată, sunt peste 10 mii de copii care provin din familii monoparentale, în care unicul părinte este plecat la muncă în străinătate. Cei mai mulți sunt lăsați în grija altor rude.

Pe de altă parte, statisticile arată că în 2015 peste 13.500 de copii au fost abuzaţi fizic, emoțional sau sexual, au fost neglijaţi ori exploataţi. Aproape toate cazurile au fost înregistrate în familie. Peste jumătate din cazuri au fost în mediul rural. Fetele şi băieţii au fost afectaţi în egală măsură. Pe grupe de vârste, cele mai multe victime aveau între 10 și 13 ani.

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează